Tunel cu 365 de sfinţi în România. Mii de persoane vin să vadă minunea

Tunel cu 365 de sfinţi în România. Mii de persoane vin să vadă minunea

În stațiunea montană Straja din Valea Jiului, nu departe de Masivul Vâlcan, la altitudinea de  1.946 m,  ce face parte din Munții Retezat-Godeanu, a fost construit un tunel din beton, de 54 de m lungime, în interiorul căruia au fost pictaţi 365 de sfinţi.

Tunelul face legatura între drumul principal din stațiunea Straja și bisericuța din lemn ce poartă hramul Sfinților Apostoli Constantin și Elena.

Povestea construirii acestui tunel este fantastică. Ea a început în urmă cu 23 de ani, mai exact, în anul 1996,

Proprietarul unei cabane a chemat un electrician pentru a schimba un bec ce nu funcţiona. Electricianul a incercat să desfileteze becul, moment în care în interiorul becului a apărut o cruce.

„Electricianul care se ocupa de cabana montana, a fost solicitat sa repare instalatia unui bec care nu mergea. Nu era nici ars, dar nici nu functiona. Era chiar ziua de sf Constantin si Elena si cineva i-a facut observatie sa nu lucreze ca e sarbatoare, el fiind reformat de credinta a zis, aaa, o fi sarbatoare pentru voi, pentru mine nu este si imediat dupa aceea s-a curentat zdravan si becul s-a ars, iar flama aceea din interior a imprimat semnul crucii", a povestit un călugăr.

Interpretarea dată atunci de călugăr a fost legată de cei opt sute de ostași care au murit în zonă în Primul Război Mondial.

După această minune, Emil Parau, un om de afaceri cu credinţă în Dumnezeu a sponsorizat construirea unei biserici de lemn în acel loc.

Atunci a fost ridicată şi Crucea Eroilor dedicată tuturor victimele din primul război mondial care nu şi-au găsit încă liniştea. Are 18,6 m înălțime și o anvergură de 9 m.

Crucea Eroilor din Straja este ctitorită de Exploatarea Minieră Lupeni și ridicată de Emil Părău în anul 1996, cel care a construit și tunelul celor 365 de sfinți în 2006.

„Tot ceea ce a inceput aici este datorita omului de afaceri Emil Parau cu familia lui. In 96 cand le-a aparut semnul crucii intr-un bec aici in cabana, au pus crucea eroilor. Si dupa trei ani s-a facut bisericuta", a povestit un alt călugăr de la schit.

Pentru că schitul este extrem de greu de vizitat, mai ales iarna, când drumul e lung şi anevoios, a fost construit un tunel unic în ţară. Pe pereţii acestuia sunt pictaţi 356 de sfinţi, câte unul pentru fiecare zi din an.

Tunelul a devenit un veritabil calendar ortodox, dar şi o atracţie turistică. Mii urcă pe munte în fiecare an pentru a se ruga la bisericuţa din Straja.

„În Straja este foarte multă zăpadă și tot timpul se ajungea destul de greu la schit. De aceea, am zis să facem acest tunel până la schitul Straja. Și ca să dăinuiască în veci, l-am făcut din beton. După aceea, în timp ce mă uitam la un calendar ortodox, am zis că noi, ortodocșii, avem în fiecare zi câte un sfânt. Așa mi-a venit ideea ca în acest tunel să pictăm tot calendarul ortodox; de fapt, să fie un calendar ortodox în imagini”, a declarat Emil Părău, cel care a finanțat integral construcția schitului și a tunelului.

„Calendarul ortodox pictat pe interiorul tunelului începe cu data de 1 septembrie, urmând astfel cutuma anului bisericesc. Lunile anului ocupă partea stângă a tunelului, de la intrare spre curtea interioară a bisericii, iar pe tavan sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament. Pe partea dreaptă sunt reprezentate 12 prăznicare ortodoxe, alături de cele 10 porunci creștine”, a mai spus un călugăr, potrivit omofon.com

Ne puteți urmări și pe Google News