Tulburări politice în Ucraina. Președintele Zelenski este în centrul unui mare scandal

Tulburări politice în Ucraina. Președintele Zelenski este în centrul unui mare scandal

La iniţiativa Partidului Servitorul Poporului, al căruia fondator a fost și preşedintele ucrainenan Volodîmîr Zelenski, Parlamentul (Rada Supremă) l-a demis joi pe preşedintele acestui for legislativ, Dmytro Razumkov.

Razumkov a criticat legea care viza oligarhii, dar şi sancţiunile contra opozanţilor şi mass-media favorabile Kremlinului. Amintim că în aprilie 2019, actorul, comediantul și producătorul de filme Zelenski a câștigat alegerile prezidențiale.

Discursul său bazat pe promisiunile de eradicare a corupţiei şi încetarea războiului cu separatiştii proruşi din estul ţării i-a convins pe ucraineni. Tot în 2019, partidul său a obţinut mai mult de jumătate dintre mandatele parlamentare. A fost un record pentru această fostă republică sovietică.

Revenind la Dmytro Razumkov (38 de ani), trebuie spus că acesta este considerat un posibil rival al lui Zelenski la alegerile prezidenţiale din 2024. În campania electorală din 2019, Razumkov a fost chiar purtătorul de cuvânt al actualului preşedinte.

Zelenski a profitat la maximum de discursul său

Razumkov

În 2019, Volodîmîr Zelenski s-a impus cu un scor istoric (73%) în faţa lui Petro Poroşenko. Acum, șeful statului a motivat acţiunea de demitere a lui prin faptul că preşedintele Radei Supreme a lansat declaraţii despre disputele interne.

 

S-a mai spus și că Razumkov nu a susţinut măsurile lui Zelenski împotriva oligarhilor din Ucraina, atitudine dovedită cu solicitarea adresată Comisiei de la Veneţia. Este vorba despre prezentare unei opinii despre legea în baza căreia se creează un registru special al oligarhilor care şi-ar putea pierde o parte din active.

În Ucraina se duce un război dur cu oligarhii și prorușii

Mai mult, preşedintele Parlamentului a criticat acţiunile guvernului împotriva presei considerate proruse. Fără decizii ale instanţelor judiciare în acest sens, Zelenski a închis trei posturi de televiziune proruse şi a blocat mai multe website-uri. Desigur. opoziția a taxat imediat aceste măsuri dure.

Razumkov a semnalat că principiile partidului prezidenţial s-au schimbat. Tot înainte de a fi demis, el a susţinut că „principiul democraţiei s-a transformat în principiul puterii majorităţii, principiul statului de drept şi al legalităţii s-a transformat în principiul conformismului politic”.

Ne puteți urmări și pe Google News