Tudose, amenințare grea pentru premier: „Orban nu o să mai fie!”

Tudose, amenințare grea pentru premier: „Orban nu o să mai fie!”

Mihai Tudose îl amenință pe premier și îi spune „să se bucure” de ultimele sale 2 - 3 săptămâni în această funcție.

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose l-a avertizat, duminică, pe premierul Ludovic Orban, că mai are „două-trei săptămâni” ca prim-ministru şi a atacat PRO România, afirmând că un vot în favoarea acestei formaţiuni la alegerile din 6 decembrie este, de fapt, un vot pentru PNL.

Tudose a fost invitat în emisiunea Subiectiv şi a comentat variantele de coaliţie de guvernământ, după alegeri, pe care le-a evocat însuşi Ludovic Orban, într-un interviu pentru agenţia de presă finanţată de stat, Agerpres.

„Orban,  nu ştiu dacă el ştie că n-o să mai fie. Toată lumea ştie, dar el n-a aflat. El mai are vreo 2-3 săptămâni (ca prim-ministru, n.r.) Orban, cât mai e acum, a zis aşa: cu cei de la USR ar fi o posibilitate, dar mai vedem. Interesant, a spus 'nu facem cu PSD', de parcă noi eram pe prag şi plângeam şi el ne-ar fi spus 'marş de-aici, că nu vă primesc'. Nu ne-am oferit să facem guvern cu PNL, el poate să viseze în continuare.

În schimb, cu PRO România a spus că 'mai vede el'. Mai vede, pentru că înţeleg că şi preşedintele PRO România a spus că ar susţine un guvern PNL-USR. Asta arată clar că, în varianta super-optimistă în care PNL intră în Parlament, un vot pentru PRO România înseamnă un vot pentru PNL.

Şi-atunci, logica noastră este simplă: să iasă românii la vot, să ne voteze, ca să nu mai facă băieţii ăştia planuri fără să-i consulte şi pe români”, a declarat Mihai Tudose.

Tudose spune că PSD va câștiga alegerile în mod detașat

„Eu vă spun altceva, că PSD va intra la guvernare. Suntem chiar dispuși să ne asumăm guvernarea (…) Nu știu la ce date vă uitați voi, la mama Omida, dar eu vă spun că există sondaje care arată că 75% dintre români consideră guvernarea PNL un dezastru.

Pe toate sondajele pe care le-am făcut, acest lucru apare constant, oamenii sunt nemulțumiți de guvernarea PNL. (…) Vă spun că ieșim pe primul loc, facem chiar și 50%. (…)”, a comentat Tudose.