Întâmplarea este îndeobște cunoscută, așa că o să o reiau pe scurt: Iisus, însoțit de alaiul obișnuit, revenea la „baza” sa din Capernaum, după senzaționala predică de pe munte, când este întâmpinat de un ofițer roman, un sutaș sau centurion. Deși, la început, așa cum arată și numele, un centurion conducea o sută de oameni, în practică, în funcție de meritele sale militare, putea comanda chiar și peste o mie de soldați. Așadar, un grad important în armata imperială.

Romanul i se adresează lui Iisus, cu un respect surprinzător la un ofițer ocupant față de un iudeu: „Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”. Mântuitorul răspunde prompt: „Venind, îl voi vindeca”. Replica romanului este însă uluitoare, chiar și astăzi, la 2000 de ani după ce a fost rostită: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpânirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face.”

Nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu? Dat fiind gradul său, casa ofițerului nu trebuie să fi fost tocmai modestă. Uluitoarea smerenie pare să vină deci din altceva, iar faptul că apelează la Iisus să-i vindece sluga, în loc să apeleze la medicii imperiali sau să dea ofrandă zeilor romani, ne lămurește: păgânul deschis la minte și la inimă întrezărise în rabinul cu haine prăfuite pe însuși Dumnezeu. Așadar, nu doar smerenie, ci și credință.

Și încă ce credință! „Zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea!” Probabil că ofițerul nu cunoștea Scriptura iudeilor, poate că este vorba doar de o intuiție providențială, dar este imposibil să nu faci o legătură între vorbele centurionului și Cuvântul prin care, la începutul Lumii, s-au făcut toate.

Pentru că sutașul nu a considerat necesar să pună alte slugi să-l care pe bolnav până în fața lui Iisus, Sfântul Ioan Gură de Aur vede în aceasta o credință mai mare decât a celor care și-au adus prietenul paralizat cu patul și l-au băgat în casă prin acoperiș, într-un alt episod memorabil din Evanghelii.

Nu mai puțin uluitoare este dragostea sutașului față de o slugă. Întâi, pentru că vine de la ostaș înăsprit în multe războaie; al doilea, pentru că ea se manifestă în plin sclavagism, când viața omului liber, darmite a unei slugi, valora o nimica toată.

Smerenie, credință, dragoste. Plus nădejdea vindecării. Toate virtuțile creștinești la un păgân!

„Auzind acesta, Iisus s-a minunat”, scrie evanghelistul Matei, o afirmație, cum spuneam unică în tot cuprinsul Noului Testament.

Poate că Iisus, care își dovediste în mai multe rânduri umorul, își exagerează aici în mod voit entuziasmul în scop pedagogic, deoarece urmează o profeție zguduitoare, care răstoarnă toată învățătura iudeilor și anunță universalitatea mântuirii: „Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Prin nerecunoașterea Mântuitorului promis, mai mult, prin uciderea Lui, legământul lui Dumnezeu cu poporul ales devine nul. Acesta este cutremurătorul mesaj pe care Iisus îl transmite iudeilor, și pe care aceștia îl vor asuma, când I-au cerut condamnarea: „Sângele lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!”

De prisos să mai adăugăm că sluga „s-a însănătoșit chiar în ceasul acela”.

La sfârșitul unei excepționale predici pe marginea acestui episod, Mitropolitul Augustin de Florina ne pune o întrebare abruptă și brutală, în spatele căreia pare că se ascunde însăși privirea pătrunzătoare a lui Iisus:

„Tu crezi ca sutașul?”

Te-ar putea interesa și: