Ucraina avansează pe teritoriul țării inamice și lansează noi atacuri. Conform datelor recente, soldații lui Zelenski au străbătut până la 900 de kilometri în Rusia. Pe fondul creșterii t tensiunilor în apropiere de graniță, Aeroportul din Kazan a fost închis.
Ucraina nu renunță la presiunile făcute pe teritoriul țării inamice
Soldații lui Volodimir Zelenski au avansat până la 900 de kilometri pe teritoriul Rusiei. Din cauza acestor acțiuni militare, Aeroportul Internațional Kazan a fost închis. În urma amenințărilor cu drone de atac, zborurile au fost suspendate. arată Kyiv Independent.
Potrivit Agenției Federale de Transport Aerian a Kremlinului, decizia de suspendare a zborurilor a fost luată la primele ore ale zilei.
Conform reprezentanților acestei structuri, aeronavele au fost redirecționate către un aerodrom din Samara „pentru a asigura siguranța zborului”.
Amenințări pe teritoriul țării inamice
De asemenea, canalul rus Telegram Baza a arătat că decizia închiderii aeroportului are legătură cu amenințările de lovituri cu dronele de atac. În plus, Aeroportul Kazan a mai fost închis și în luna aprilie, precum și în iunie. În perioada respectivă, conducerea anunța că zborurile au fost suspendate din „motive de securitate”.
Aeroportul Kazan este localizat la 900 de kilometri de granița cu Ucraina. Acesta se află pe raza Tatarstanului, care a mai fost ținta atacurilor cu drone.
Ucraina, noi acțiuni militare pe teritoriul Rusiei
Potrivit ministerului rus al Apărării, 12 drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de miercuri spre joi. Acestea ar fi fost lansate spre ținte ca Rostov și Voronezh, ambele aflându-se în apropiere de graniță. Din cauza loviturilor din ultimele ore, două depozite de petrol au fost cuprinse de flăcări, existând riscul unei explozii uriașe.
Totodată, Kievul este acuzat că și-ar trimite trupele să treacă granița în Belgorod. În plus, acțiunile militare derulate de ucraineni în Kursk au ajuns la cea de a treia săptămână, stârnind mai multă îngrijorare la Moscova.