Război în Ucraina, ziua 917. Atacurile aeriene ruseşti au fost zdrobite. Zelenski mai cere avioane de tip F-16
- Antonia Hendrik
- 28 august 2024, 06:24
Război în Ucraina. Volodimir Zelenski anunţă că armata a efectuat „cu succes” primul test cu o rachetă balistică de fabricaţie ucraineană. De asemenea, Ucraina a folosit avioane de luptă F-16 pentru a respinge ultimele atacuri aeriene ale Rusiei, a mai subliniat președintele ucrainean la Forumul „Ucraina 2024”.
Război în Ucraina. Kievul a testat o rachetă balistică produsă în țară
Așadar, Kievul a folosit avioane de vânătoare de tip F-16 primite de la aliații occidentali pentru a respinge ultimele atacuri aeriene ale Rusiei. De asemena, președintele a refuzat să dea mai multe detalii cu privire la această nouă armă.
Zelenski a mai subliniat faptul că „în aceste atacuri masive ale Rusiei noi am distrus rachete şi drone cu ajutorul unor avioane de vânătoare de tip F-16”. Președintele a mai ținut să felicite industria apărării pentru această armă. Volodimir Zelenski a mai subliniat că numărul avioanelor de tip F-16 primite de Kiev nu sunt suficiente.
Ucraina a cucerit noi teritorii regiunea rusă de frontieră Kursk
Potrivit oficialilor, Ucraina a cucerit 100 de localităţi şi 1.294 de kilometri pătraţi situate în regiunea rusă de frontieră Kursk. Mai mult, aramata ucraineană a luat prizonieri 594 de militari inamici de la începutul ofensivei, a raportat comandantul armatei ucrainene Oleksandr Sîrski.
Rusia a folosit bombardiere strategice Tu-95MS pentru a ataca puternic Ucraina cu rachete. Au fost declanșate alerte de raid aerian în întreaga țară și au fost ridicarea în aer avioane de vânătoare MiG-31K. Potrivit oficialilor ucraineni, au fost atacuri puternice la Zaporojie și Krivoi Rog, unde au fost ucise în jur de cinci persoane.
Martorii au declarat că au avut loc cel puțin trei runde de explozii la Kiev. Administrația militară a declarat că apărarea antiaeriană a fost activată. Aceasta vine după ce Rusia a lansat sute de drone și rachete în Ucraina, ucigând cel puțin șapte persoane și distrugând rețeaua energetică care și așa era slăbită.
Război în Ucraina. Rușii au vizat hidrocentrala din regiunea Kiev
Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat că o hidrocentrală din regiunea Kiev a fost vizată de armata rusă. Un video care a fost postat pe social media și verificat de agenția Reuters arătă un baraj avariat și un incendiu după o lovitură puternică la o fabrică.
Un alt atac cu rachetă a lovit un rezervor de apă. Distrugerea barajelor și rezervoarelor hidroelectrice este considerată ca fiind o crimă de război conform convențiilor de la Geneva.
Ministerul rus al Apărării a confirmat că a lovit instalațiile energetice, susținând că acestea sunt folosite pentru a ajuta „complexul de producție militară ” al Ucrainei și că „toate țintele desemnate au fost atinse”, scrie theguardian.com.