Războiul SUA-Iran, faza pe ultimatum. Trump anunță dezastrul pentru adversarii săi
- Mihaela Dan
- 4 iulie 2019, 07:31
Preşedintele SUA, Donald Trump, a avertizat miercuri că ameninţările emise de Iran riscă să se întoarcă împotriva Republicii Islamice.
Afirmația a fost făcutăîn contextul în care Teheranul a declarat că, începând de duminică, pune în aplicare ameninţarea de a îmbogăţi uraniu la un nivel interzis de acordul internaţional privind programul său nuclear, transmite AFP.
„Atenţie cu ameninţările voastre, Iranule! Ele pot să se întoarcă împotriva voastră cum nu s-a mai văzut vreodată!”, a scris pe Twitter Donald Trump.
Anunţul Teheranului legat de îmbogăţirea uraniului său, pusă în aplicare în pofida avertismentelor inamicilor şi partenerilor săi, a intervenit pe fondul tensiunilor deja puternice cu Washingtonul, apărând temeri cu privire la o escaladare în regiunea strategică a Golfului.
Măsura a fost anunţată într-o şedinţă de guvern de preşedintele Hassan Rohani, care a reluat nemulţumirile faţă de Statele Unite, Europa, China şi Rusia pe care le consideră responsabile pentru actualul impas din jurul acestui acord încheiat la Viena în 2015.
Şefii diplomaţiei Uniunii Europene, Franţei, Germaniei şi Marii Britanii au lansat la rândul lor, marţi seară, un apel Teheranului „să revină asupra deciziei sale” de a depăşi limita impusă (300 de kilograme) rezervelor sale de uraniu slab îmbogăţit şi „să se abţină de a lua noi măsuri care să slăbească” acordul din 2015.