Trump și Putin: întâlnire într-un Castel de Cărți de Joc
- Adrian Pătrușcă
- 10 iulie 2017, 00:00
După patru discuții telefonice, liderii american și rus nu se mai puteau despărți unul de altul la prima întâlnire față în față, trebuind să fie întrerupți de Melania Trump
Imaginea cu Donald Trump întinzându-i mâna, cu palma în sus, lui Vladimir Putin, pe 7 iulie, la summit-ul G20 de la Hamburg, în vreme ce președintele rus o privește cu oarecare mefiență, înainte de a i-o strânge, a făcut înconjurul lumii. Prezentată uneori în pereche cu o secvență din serialul american House of Cards, în care președintele SUA din film, Frank Underwood (interpretat de Kevin Spacey) îi întinde mâna liderului rus Viktor Petrov (Lars Mikkelsen).
„Trăim într-un castel din cărți de joc”, a comentat cineva pe Twitter cele două imagini.
Atmosfera dintre Putin și Trump s-a destins însă rapid, chiar în fața ziariștilor; primul l-a întrebat pe al doilea zâmbind ironic și arătând cu degetul spre reporteri: „Ăștia sunt cei care te-au insultat?” „Ăștia sunt, chiar așa”, a răspuns președintele american, vizibil încântat de gluma omologului rus.
Presa a remarcat aproape la unison „chimia pozitivă” care s-a instalat între Putin și Trump. Întâlnirea lor, în format de șase (împreună cu miniștrii de Externe, Serghei Lavrov și Rex Tillerson, și doi translatori), programată inițial să dureze 35 de minute, s-a întins pe parcursul a două ore și 16 minute. Și probabil că ar mai fi durat dacă Melania Trump nu ar fi intrat realmente peste ei să-i anunțe că trebuie să se grăbească, dacă nu vor să întârzie la concertul Filarmonicii din Hamburg, cu Kent Nagano dirijând Simfonia a IX-a.
Formatul restrâns al întrevederii Trump – Putin a permis ca prea puține detalii să transpire. Unul dintre ele, de-a dreptul fulminant, a fost „scurs” de ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, într-un interviu acordat CNN. Haley a dezmințit categoric că Trump ar fi acceptat afirmațiile părții ruse, că Moscova nu a avut nici un amestec în alegerile din 2016, și a precizat: „toată lumea știe că Rusia s-a amestecat în alegerile noastre”. Mai mult, ambasadoarea a adăugat că Trump i-ar fi cerut lui Putin, chiar la începutul înâlnirii, să „înceteze” („cut it out”) cu aceste imixtiuni.
„(Trump) i-a cerut practic să-l privească în ochi, să-i spună ‘da, știm că te-ai amestecat în alegerile noastre. Da, știm că ai făcut-o, încetează’.”
Toate detaliile acestea picante îi prind de minune lui Trump în bătălia lui cu presa americană (din moment ce l-a acuzat pe Putin, înseamnă că Rusia nu pe candidatul Republican l-a sprijinit în alegeri, ci pe oponenta sa, Hillary Clinton), iar pe Putin nu îl deranjează, lustruindui aura de super-lider, capabil să se amestece în orice joc politic de pe planetă.
Europa înghite gazele lui Trump
Trump a mai reușit o victorie importantă la Hamburg: recunoașterea de către „ceilalți 19” a unei poziții diferite a Statelor Unite în chestiunea schimbării climatice și acceptarea oficială a ieșirii Washingtonului din Acordurile de la Paris. Unii au comentat că G20 s-a transformat în G19+1. Pare însă mai degrabă un G1+19. Pentru că Trump a impus în documentul final o formulă-cheie: colaborarea pentru „utilizarea curată a combustibililor fosili”. Ceea ce înseamnă acceptarea de facto a exporturilor de gaze lichefiate americane în Europa. Această victorie a lui Trump este în schimb o pastilă amară înghițită de Vladimir Putin și Angela Merkel, care, prin conducta Nord Stream 2, ce va lega Rusia de Germania, sperau să instituie un monopol al gazului rusesc în Europa. Nici lui Erdogan nu îi pică mai bine turnura cea nouă, ea afectând viitorul conductei Turkish Stream, prin care gazul rusesc urma să ajungă în Balcani pe sub Marea Neagră.
Siria, împărțită în zone de influență
Dincolo de „scurgeri controlate” și simbolistică a imaginilor, în cele două ore și un sfert de discuții, Trump și Putin au ajuns la înțelegere pe cel puțin un subiect fierbinte: acordul de încetare a focului în Siria. Acesta, așa cum dezvăluie Asia Times, prevede în linii mari următoarele: trupe de menținere a păcii americano- iordaniene lângă Golan; forțe de menținere a păcii ruse și iraniene în jurul capitalei Damasc; trupe turce instalate în zona nordică dintre Jarablus și Al-Bab, înconjurate de trupe ruse; trupe americane amplasate în nordvest, până la Raqqa, împreună cu trupe ale milițiilor kurde YPG.
Salvarea lui Assad
Așadar, o adevărată împărțire a zonelor de influență în Siria! Un element deosebit de important este că Washingtonul a acceptat Teheranul să fie parte în această înțelegere. Fără îndoială, o mare victorie a Moscovei. Recunoașterea Iranului ca actor regional de către Statele Unite atrage foarte probabil salvarea poziției lui Bashar Al-Assad, cel puțin pentru moment.
Trăinicia acordului de încetare a focului și cooperarea în lupta pentru distrugerea ISIS vor fi turnesolul ce va demonstra cât de solide sunt de fapt relațiile dintre Trump și Putin.