Crimă, intrigă la palat, împotriva prinţului moştenitor, sau complot pentru torpilarea legăturilor americano-saudite? Acestea sunt principalele întrebări care se ridică în jurul cazului dispariţiei lui Khashoggi. Ar putea oricare sau toate la un loc, deoarece nimeni nu știe ce s-a întâmplat pe 2 octombrie.

Consilierul pe probleme de siguranţă naţională al lui Trump, John Bolton, a adâncit misterul atunci când a spus joi, 11 octombrie: „Trebuie să aflăm care sunt faptele și trebuie să rezolvăm acest lucru rapid, pentru că dacă este o altă operațiune, oamenii trebuie să înțeleagă asta”. De asemenea, experţii DEBKAfile susţin că răpirile nu sunt chiar o noutate pentru Arabia Saudită, fiind de notorietate dispariţia de la Geneva, din 2003, a Prinţului Sultan bin Turki, dar şi dispariţia, din 2015, la Paris, a altui prinţ, Turki bin Bandar al Saud, fost şef al poliţiei.

Preşedintele american Donald Trump a estimat că Arabia Saudită s-ar putea afla în spatele dispariţiei jurnalistului Jamal Khashoggi. „Pentru moment, saudiţii dezmint ferm că ar fi implicaţi. Dar ar putea fi ei implicaţi? Da”, a spus liderul de la Casa Albă într-un interviu pentru canalul CBS, înregistrat joi şi difuzat sâmbătă. Trump a adăugat că, dacă se adevereşte că Arabia Saudită este vinovată, atunci va exista „o pedeapsă severă”.

La rândul ei, Arabia Saudită a ameninţat SUA cu represalii dacă Washingtonul o va sancţiona. „Regatul respinge total orice ameninţare sau tentativă de a-l slăbi, indiferent că ea vine prin ameninţări cu impunerea de sancţiuni ori prin presiune politică”, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil saudit.

 

Dispărut din 2 octombrie

Khashoggi, un cunoscut critic al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, nu a mai fost văzut din 2 octombrie, când a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Ankara, pentru formalităţi legate de căsătoria cu logodnica sa turcoaică. El avea reşedinţa în SUA şi scria editoriale pentru ziarul Washington Post. Autorităţile turce au declarat presei că după opinia lor ziaristul a fost ucis în consulat, acuzaţie negată de guvernul de la Riyad.

Turcia a anunţat că Arabia Saudită a fost de acord cu formarea unui grup de lucru comun pentru a ancheta cazul, inclusiv pentru efectuarea unei percheziţii în consulat.

 

Convorbire între Erdogan şi regele Salman al Arabiei Saudite

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat duminică cu regele Salman al Arabiei Saudite despre dispariţia jurnalistului Jamal Khashoggi. Într-o convorbire telefonică cu suveranul saudit, Erdogan a insistat asupra importanţei unui grup de lucru comun pentru elucidarea cazului, a dezvăluit o sursă din cadrul preşedinţiei turce, citată de agenţia Anadolu sub rezerva anonimatului. Regele Salman i-a mulţumit preşedintelui turc pentru iniţiativa creării grupului de lucru şi a afirmat că nimeni nu va „submina tăria” relaţiilor bilaterale. De asemenea, duminică, miniştrii de externe ai Marii Britanii, Franţei şi Germaniei au publicat o declaraţie comună prin care cer o „anchetă credibilă” privind dispariţia lui Khashoggi.

 

Se retrag investitorii

Directorii companiilor JP Morgan şi Ford Motors au decis să nu mai participe la o conferinţă a investitorilor, care are loc săptămâna viitoare în Arabia Saudită. Jamie Morgan şi Bill Ford se alătură unei întregi serii de invitaţi proeminenţi care renunţă să mai ia parte la forumul Future Investment Initiative prevăzut pentru 23-25 octombrie la Riad. S-au mai retras până acum reprezentanţii unor mari sponsori media, inclusiv CNN, CNBC, Financial Times şi New York Times, precum şi alţi lideri de companii ca Dara Khosrowshahi (Uber) sau Steve Case (AOL). Şi-au confirmat în schimb participarea directoarea generală a FMI Christine Lagarde şi ministrul american al finanţelor Steven Mnuchin.

 

Te-ar putea interesa și: