Trump, în fața lui Harris. Sondajul WSJ și casele de pariuri indică o întoarcere la Casa Albă a candidatului Republicanilor

Trump, în fața lui Harris. Sondajul WSJ și casele de pariuri indică o întoarcere la Casa Albă a candidatului RepublicanilorDonald Trump. Sursa foto: Instagram

Fostul președinte Donald Trump a preluat conducerea în sondaje, în fața candidatei Partidului Democrat, Kamala Harris, cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, potrivit sondajului realizat de The Wall Street Journal. Cercetarea sociologică mai arată că alegătorii își amintesc cu plăcere de președinția lui Trump, în timp ce părerile negative despre Kamala Harris cresc.

De asemenea, la casele de pariuri, cota lui Trump a crescut simțitor, și la fel și dolarul, în așteptarea revenirii sale la Casa Albă.

Donald Trump trece în fața Kamalei Harris

Donald Trump a câștigat micul avans față de contracandidata sa de stânga pe măsură ce alegătorii au adoptat o viziune mai pozitivă asupra agendei sale și a performanțelor din trecut, și o viziune mai negativă despre Kamala Harris, arată noul sondaj Wall Street Journal.

Trump o conduce pe Harris cu circa 2 puncte procentuale, adică un scor de 47% la 45%. Anterior, pe sondajele naționale, Kamala Harris avea 2 puncte procentuale în fața lui Trump, în sondajul din august.

Cifrele se află în marja de eroare, însă este importantă inversarea de tendință.

Harris a făcut impresie proastă

Sondajul sugerează că un val de reclame negative din campanie și performanța candidaților înșiși au subminat unele dintre impresiile pozitive despre Harris, pe care alegătorii le-au dezvoltat după ce ea l-a înlocuit pe președintele Biden în postura de candidat al stângii americane.

Părerile despre Kamala Harris au început să devină negative din luna august, când proporții egale de alegători au privit-o favorabil și nefavorabil.

Acum, opiniile nefavorabile sunt dominante cu 8 puncte procentuale, de 53% față de 45%.

Pe candidata Partidului Democrat o trage în jos și performanța slabă a administrației Biden-Harris, Alegătorii îi acordă Kamalei Harris cifre mult mai proaste pentru performanța sa ca vicepreședinte față de sondajul WSJ din iulie, când 42% aprobau și 54% dezaprobau performanța ei la Casa Albă.

Nostalgie după mandatul lui Trump

În schimb, opiniile despre Donald Trump s-au îmbunătățit. Alegătorii își amintesc cu plăcere de mandatul său, având acum cea mai pozitivă percepție din tot acest ciclu electoral, cu 52% aprobare și 48% dezaprobare pentru performanța sa în funcție, adică un raport pozitiv de 4 puncte procentuale, care contrastează cu ratingul negativ de 12 puncte pentru Kamala Harris.

În plus, alegătorii îi oferă lui Trump un avantaj solid în majoritatea cazurilor atunci când sunt întrebați despre agendele și politicile candidaților.

Raportul dintre cei ce au o opinie favorabilă asupra planului economic al lui Trump pentru țară sunt mai mari cu 10 puncte procentuale decât cele nefavorabile, în timp ce în cazul Kamalei Harris opiniile negative asupra planului său economic le depășesc pe cele pozitive cu patru puncte procentuale.

Kamala Harris, cheltuieli aproape duble față de Donald Trump

Sondajul WSJ vine după ce echipele de campanie ale candidaților au cheltuit foarte mult pe publicitate, pentru a modela imaginile candidaților, în special în cazul Kamalei Harris, mai degrabă o figură necunoscută alegătorilor.

Trump și aliații săi au cheltuit mai mult de 378 de milioane de dolari pe reclame transmise, prin cablu, radio și digitale de când convențiile partidului s-au încheiat, la sfârșitul lunii august, relatează firma de urmărire a reclamelor AdImpact, o mare parte dintre acestea având ca mesaj faptul că Harris este prea de stânga entru SUA.

Harris și aliații ei au cheltuit mai mult de 625 de milioane de dolari, o mare parte din aceștia având ca scop prezentarea ei în condiții mai favorabile alegătorilor. „Alegătorii o cunosc în sfârșit”, a spus Republicanul David Lee, care a efectuat sondajul WSJ alături de Democratul Michael Bocian.

Harris mai poate, totuși, să câștige

„Perioada de definire se apropie de sfârșit și mai mulți oameni sunt nemulțumiți de ceea ce au aflat despre ea decât de ceea ce știu despre președintele Trump”, a declarat David Lee, care realizează, de asemenea, sondaje pentru MAGA Inc., principalul comitet de acțiune politică (PAC) pro-Trump.

Bocian a subliniat că alegătorii din sondaj îl consideră pe Trump mai „extrem” decât pe Harris, care păstrează un avantaj mare în privința problemei avortului, una importantă pentru mulți alegători. De asemenea, ea deține un ușor avans atunci când alegătorii sunt întrebați cine poate avea grijă cel mai bine de clasa de mijloc.

„Dacă poate reuși să facă această campanie despre acele imagini și probleme în primul rând, continuând totodată să argumenteze cine este cel mai bun luptător pentru clasa de mijloc, ea poate câștiga o cursă foarte strânsă”, a mai spus Bocian.

Ce se întâmplă în statele-cheie

El a remarcat că sondajul WSJ de la începutul acestei luni cu privire la cele șapte state care ar putea determina câștigătorul în Colegiul Electoral i-a găsit pe cei doi la egalitate, Trump având un avantaj semnificativ doar în Nevada, dar care, la fel ca celelalte, se afla în marja de eroare a sondajului.

„Toate semnele indică o cursă care este foarte strânsă, iar ultimele două săptămâni vor determina cine câștigă într-o cursă strânsă”, a spus Bocian.

O serie de factori ar putea încă afecta rezultatul. Întrucât ambele campanii luptă pentru a-și convinge să iasă la vot alegătorii care sunt de partea candidatului lor, sondajul a constatat că ambele campanii au o provocare motivațională.

Motivarea partizanilor, problemă și pentru Trump, și pentru Harris

Aproximativ 74% dintre alegătorii de culoare, un grup care o favorizează puternic pe Harris, spun că vor vota cu siguranță, în comparație cu 81% dintre alegătorii albi, un grup în ansamblu care înclină spre Trump.

Provocarea lui Trump pare să fie motivarea tinerilor care înclină spre el și care manifestă mai puțin entuziasm la vot decât femeile tinere, care înclină spre Harris.

Rezultatul în statele schimbătoare s-ar putea reduce la care dintre aceste grupuri se prezintă în cel mai mare număr, precum și la alegerea lor finală a candidatului.

Un alt factor: mai multe state permit rezidenților să se înregistreze pentru a vota în ziua alegerilor, printre care Michigan, Wisconsin și Nevada. Alegătorii care fac acest lucru nu sunt reflectați în sondajul WSJ, care a chestionat doar alegătorii care s-au înregistrat deja.

Sondajul a reliefat un portret mixt al lui Trump, alegătorii favorizând politicile sale, dar punând la îndoială stabilitatea și alte calități personale.

Donald Trump

Donald Trump, Sursa foto Facebook

Trump, considerat mai bun la economie și imigrație

Fostul președinte și-a extins avantajul de cel mai capabil candidat pentru economie, mai mulți alegători preferându-l Kamalei Harris, cu 12 puncte, comparativ cu 8 puncte în august. Avantajul său față de Harris ca cel mai bun în gestionarea imigrației a crescut, de asemenea, la 15 puncte, de la 7 puncte în august.

Avantajul lui Trump în problema gestionării imigrației vine după ce el s-a concentrat foarte mult în aparițiile sale din campanie, în ultima vreme, pe transformarea imigrației ilegale într-un pericol pentru siguranța personală și oportunitățile de angajare ale americanilor.

Aproximativ 23% dintre alegători au spus că imigrația a fost principala problemă care le-a motivat alegerea candidatului, cea mai mare pondere în sondajele WSJ de un an și jumătate.

Temperamentul lui Trump, văzut rău de alegători

Dar pe lângă faptul că sunt priviți ca „prea extremi” – o etichetă pe care alegătorii i-au atașat-o lui Trump mai mult decât lui Harris, 49% față 39% – mai mulți alegători au spus că îl văd pe Trump ca un pericol pentru țară, 48% față 43% în cazul Kamalei Harris.

Trump stă mai bine decât Harris cu aproximativ 10 puncte la criteriul experienței potrivită pentru post și a capacității de a produce schimbările necesare. Însă mai mulți alegători au spus că Harris, mai degrabă decât Trump, are temperamentul potrivit pentru Biroul Oval și că este „pregătit din punct de vedere mental pentru job”. La fel, cu 13 puncte procentuale mai mulți alegători au spus că termenul „instabil” i se potrivește mai mult lui Trump decât lui Harris.

Avantajul lui Harris de cel mai bun candidat pentru a face față problemei avortului s-a redus ușor, de la un avantaj de 20 de puncte la doar 14 puncte.

Sondajul Wall Street Journal a chestionat 1.500 de alegători înregistrați, între 19 și 22 octombrie. Marja de eroare pentru întregul eșantion este de plus sau minus 2,5 puncte procentuale.