Mulți români nu știu ce trebuie să facă pentru a alege cel mai bun pepene pentru familia lor. Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat ce trucuri folosește pentru a cumpăra cel mai dulce și copt pepene.
Sunt tot felul de trucuri pe care românii le folosesc atunci când merg la piață pentru a cumpăra cel mai dulce și copt pepene. Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat care sunt metodele pe care ar trebui să le utilizăm pentru a ajunge acasă cu un pepene copt. În primul rând, ar trebui să acorzi mare atenție codiței pepenului deoarece aceasta va arăta cât de copt este.
Codița trebuie să fie subțire și ușor uscată. Acest lucru va arăta că pepenele a fost cules când a ajuns la maturitate. De asemenea, dacă pepenele sună a gol când batem în el înseamnă că este copt și dulce. Mihaela Bilic a subliniat că foarte mult contează și greutatea fructului.
„Ce trebuie analizat cu atenție este codița sau pedunculul: dacă este subțire, atrofiat și ușor uscat înseamnă că pepenele a fost cules la maturitate. Apoi pepenele trebuie să fie cât mai greu posibil, iar când îl ciocănim să sune a gol, cu un pic de ecou, asta înseamnă că este copt”, a explicat Mihaela Bilic.
Forma pepenului ne dă detalii despre gustul lui
De asemenea, atunci când mergem la piață să cumpărăm un pepene ar trebui să fim atenți și la forma lui. Pepenii care sunt rotunzi au cel mai dulce interior, iar cei care au o formă ovală sunt plini de apă.
Mihaela Bilic a mai adăugat că atunci când alegem un pepene ar trebui să ne uităm și la acea pată galbenă care ar trebui să aibă o culoare chiar spre portocaliu. În ceea ce privește pepenele galben, trebuie să îți folosești doar mirosul când îl aleg. Cu cât pepenele este mai parfumat, cu atât este mai dulce.
„Forma contează și ea. Dacă este oval este mai plin de apă, dacă este rotund este mai dulce. Nu în ultimul rând fiți atenți la amprenta solului, zona în care pepenele a fost în contact cu pământul și nu a fost expusă la soare: cu cât culoarea ei este mai galbenă spre portocaliu, înseamnă că fructul a avut timp să crească și să se coacă”, a explicat nutriționistul.