Mai degrabă modest decât talentat, fundeşul dinamovist Ştefan Radu (21 de ani) a devenit cel mai scump fotbalist dat de Liga I. Layio va plăti 6 milioane de euro.
Prin transferul la echipa italiană Lazio Roma, tranzacţie care urmează să se perfecteze în cursul zilei de astăzi, fundaşul dinamovist Ştefan Radu (21 de ani) intră în istoria fotbalului românesc drept cel mai scump jucător vândut de o formaţie din Liga I la o grupare din străinătate.
„Fane“ a părăsit sâmbătă dimineaţă cantonamentul din Cipru al „câinilor roşii“ şi, însoţit de directorul executiv Cristi Borcea, a ajuns la Roma. Italienii au anunţat ieri că, în ciuda unor neînţelegeri apărute la negocieri, jucătorul va semna contractul de joc şi va fi prezentat astăzi oficial, într-o conferinţă de presă. În schimbul apără- torului, Lazio le oferă dinamoviştilor şase milioane de euro, iar jucătorului - un salariu consistent: 1,2 milioane de euro pe sezon (la Dinamo, el primea 10.800 de euro pe an).
Taxele amână semnarea actelor
Cluburile s-au înţeles, în principiu, asupra transferului, dar actele nu s-au semnat încă. Ieri a fost zi de pauză. Fotbalistul, acţionarii şi impresarii nau avut cu cine discuta, deoarece Lazio a avut meci de campionat în deplasare, cu AC Torino, iar orice discuţie privind situaţia lui Ştefan Radu a fost întreruptă.
Negocierile au intrat sâmbătă seară într-un oarecare impas din cauze care nu ţin de jucător. Problemele nu sunt însă de nerezolvat. Dinamoviştii s-au declarat revoltaţi când au auzit că din suma de transfer trebuie să plătească ei TVA-ul. De asemenea, Lazio a strâmbat din nas când a auzit că trebuie să preia asigurarea de sănătate a jucătorului până la vară.
ATENŢIONARE
„Îi va fi greu să se impună“
„E un transfer-bombă! Faptul că a fost ales de o echipă italiană spune multe despre potenţialul pe care-l are «Fane»“, a remarcat ieri Constantin Frăţilă, primul antrenor care a văzut în Ştefan Radu o comoară fotbalistică. Frăţilă însoţeşte delegaţia dinamovistă în Cipru şi a stat de vorbă pe îndelete cu tânărul internaţional. „«Fane» are ceva experienţă, are forţă, dar în Italia e concurenţă mare, mai ales la nivelul fundaşilor centrali. Cu ce are acum, nu e suficient ca să se impună la Lazio“, consideră Frăţilă, care i-a atras atenţia jucătorului că riscă să frece banca de rezerve, dacă nu va izbuti să se perfecţioneze.
În discuţiile purtate în recepţia hotelului „Golden Bay“, din Larnaca, Frăţilă i-a explicat lui Ştefan Radu că va trebui să-şi îmbună- tăţească jocul cu piciorul drept. „S-a văzut că are probleme când este driblat pe piciorul drept. Dar este tânăr, are multă energie, aşa că îi va fi uşor, în principiu, să se pună la punct. Îl cunosc bine şi ştiu ce poate. După părerea mea, el ar avea mai multe şanse să joace pe postul de fundaş stânga decât ca stoper. Ca fundaş de bandă, greşelile sunt trecute mai uşor cu vederea decât în centrul apărării“, a conchis Frăţilă.
AMBIŢIE „Doar eu ştiu cât am muncit să ajung aici“
„Evenimentul zilei“ este singurul cotidian care a prezentat în detaliu etapele ascensiunii lui Ştefan Radu. Cotidianul nostru a intrat în posesia fişei tehnice pe care jucătorul o avea în perioada junioratului. Conform acesteia, Ştefan Radu putea fi caracterizat, acum şase ani, drept un fotbalist mai degrabă mediocru. La 15 ani, era un copil firav şi primea doar calificative de „satisfăcător“ şi „bine“. „Dădea la gioale, nu-şi controla prea bine mişcă- rile“, remarcau antrenorii săi de-atunci.
„Am muncit mult în carieră. Numai eu ştiu cât am lucrat ca să ajung la acest nivel. Mi-am dorit mult să reuşesc şi am tras tare. Am avut şi noroc, fiindcă m-au plăcut toţi antrenorii cu care am lucrat. N-am dat şpagă ca să joc“, ne-a mărturisit fotbalistul cum a reuşit să devină unul dintre cei mai apreciaţi tineri fundaşi centrali din lume.
„Stătea ore întregi pe teren ca să execute lovituri libere“, adaugă Frăţilă. Un alt tehnician căruia jucătorul îi datorează multe, Vasile Ghiţă, îl descrie pe Ştefan Radu ca pe un elev cu un temperament coleric.
La testele fizice susţinute pe 18 octombrie 2001, Radu Ştefan a izbutit să efectueze numai şase „abdomene“ din poziţie atârnat şi doar trei tracţiuni! Jucă torul născut pe 22 octombrie 1986 era un copil slăbuţ şi longilin: 1,74 metri şi doar 60 de kilograme. După ani de muncă, progresele sunt vizibile cu ochiul liber. „E tare ca o stâncă“, l-a descris Ionel Dănciulescu.