Triumful lui Katharine Birbalsingh. Sunt două întrebări care ar trebui să-i fie puse oricărei societăți: ce merge rău; și ce merge bine, astfel încât să merite să se insiste pe acel lucru? E cât se poate de natural să te concentrezi pe prima întrebare - nu în ultimul rând și fiindcă e mai facil. Însă a doua întrebare e cea care ar trebui să fie pusă mai des.
Școala lui Katharine Birbalsingh
Ori de câte ori mă gândesc la puținele lucruri care merg bine în Regatul Unit, mă gândesc la Școala Comunitară Michaela din Wembley, Londra. Am vizitat școala de două ori. Se află într-una dintre cele mai defavorizate comunități din Londra. Înființată în vremea reformei școlare a lui Michael Gove, ea este creația lui Katharine Birbalsingh. Aproape toți elevii provin din medii defavorizate.
Oricând se vorbește despre ea în presă, jurnaliștii tind să scrie despre Birbalsingh că e „cea mai exigentă directoare de școală din Regat” sau altceva similar. Implicațiile înclină deci spre negativ. Comentatorilor, și mai cu seamă celor de stânga, le place să sugereze că este ceva un pic suspect în privința strădaniei înspre disciplină și excelență.
„Nu ar trebui să fie lăsați copiii un pic mai în largul lor?” e o nuanță care se aude frecvent, atinsă îndeobște de oameni care fie au uitat cum a fost educația lor, fie vor să se împăuneze cu privilegiile pe care le-au avut în viață.
Ce este Școala Michaela
Din fericire, succesul școlii Michaela a fost demonstrat dincolo de orice dubiu. Anul trecut, Ofsted [autoritatea guvernamentală de inspecție școlară - n.trad.] a oferit școlii nota „excepțional”, apreciind comportamentul elevilor drept „exemplar” și constatând că școala are o „programă excepțional de bogată, care îi pregătește pe elevi excepțional de bine pentru următoarele trepte de educație”.
Toate bune și frumoase - numai că dovada o constituie notele. În ultimii doi ani, școala a obținut scorul maxim în sistemul național de evaluare Progress 8 - care urmărește cât de bine îmbunătățește performanța ciclul secundar după ciclul primar. Elevii școlii au obținut dublul mediei naționale la examenele naționale, inclusiv la limba engleză.
Un procent uluitor de 82% din elevii care termină aici ciclul secundar sunt acceptați la universități din Grupul Russell [instituții de elită, axate pe cercetare - n.trad.]. Cu alte cuvinte, dacă stai pe o grămadă de bani și vrei să-ți trimiți copilul la o școală privată scumpă din Regat, ai ieși mai bine dacă-ți păstrezi banii și te muți în Wembley.
Unii au încercat s-o oprească pe Katharine Birbalsingh
Așadar, cum a ajuns Michaela să facă obiectul unui asemenea oprobriu? Chiar și înainte ca Birbalsingh să fi găsit un loc pentru școală, au existat oameni care au încercat s-o oprească. Un consiliu local laburist din alt district al Londrei avea locul perfect, dar când acesta a aflat ce voia să construiască ea acolo au vândut terenul altcuiva.
Și așa a pățit la fiecare pas. Sindicatele și-au trimis membrii să protesteze în fața școlii, hărțuind elevii și profesorii. S-au depus toate eforturile posibile pentru ca Birbalsingh și școala ei să dispară din peisaj. Procesul care a ajuns săptămâna aceasta pe prima pagină a ziarelor nu era decât cel mai nou obstacol.
A început cu o elevă musulmană care a acuzat școala că nu-i permite să practice rugăciunile ritualice islamice la școală. Ce e cu adevărat bizar e că familia elevei a fost în măsură să dea în judecată școala. Eu mă întreb de unde vor fi provenit banii necesari și ideea. Poate că cineva va putea afla.
Ultimul an, un chin pentru profesori
În mod evident, motivul pentru care elevei nu i s-a permis să introducă rugăciunile ritualice islamice în școală e acela că școala respectivă e una non-religioasă. Toții elevii și toți părinții și-au dat acordul în momentul înscrierii la ore cum că înțeleg care e etosul școlii și că religia trebuie să fie lăsată dincolo de poarta de intrare. Și există motive din belșug pentru această abordare, dar mai cu seamă în zona musulmană. Cam jumătate din elevii școlii sunt musulmani, dar, scrie presa, majoritatea părinților elevilor musulmani au fost indignați de proces.
Și pe bună dreptate. Am discutat personal cu elevi de la alte școli din Londra care mi-au relatat la prima mână ce gen de presiuni încep să fie aplicate odată ce elevilor musulmani li se permite o asemenea escaladare. Înainte de a-ți da măcar seama, ai permis să prindă rădăcini în școală un sistem cultural de atribuire a rușinii. Care devine apoi o pepinieră pentru bullying [intimidare, hărțuire între școlari - n.trad.] și chiar mai rău.
Ultimul an trebuie să fi fost un chin pentru profesori. Procesul, tergiversat multe luni, ar fi putut foarte ușor să însemne sfârșitul școlii Michaela. Dacă ea ar fi pierdut procesul, totul s-ar fi dus de râpă. Și nu numai pentru această școală. Ar fi însemnat că de acum școlile pot fi intimidate pentru a-și altera principiile, iar acest lucru doar din cauza unui singur grup de părinți care în mod limpede fie nu au înțeles la ce școală își înscriu copiii, fie înțelegeau prea bine și voiau să o distrugă din interior.
Katharine Birbalsingh a câștigat la Curtea Supremă
Din fericire, Curtea Supremă a decis săptămâna aceasta împotriva reclamanților. Verdictul de 83 de pagini afirmă că reclamanții au „acceptat în cel mai rău caz implicit” regulile școlii. Birbalsingh l-a salutat ca pe o „victorie a tuturor școlilor”, ceea ce și este. Dar cum de a ajuns măcar în instanță un asemenea caz, sub un guvern conservator care teoretic ar trebui să fie preocupat de astfel de chestiuni?
Și, chiar mai important, revin la întrebarea mea inițială. De ce ar trebui să le fie făcută viața mult mai grea personalului administrativ, profesorilor și părinților de la această școală demonstrabil excepțională? Și de ce nu există sute de școli precum Michaela răspândite pe tot cuprinsul țării? (Dacă vreți un răspuns, nu trebuie să căutați departe de Michaela, întrucât în apropierea ei există o școală înființată de un consilier laburist în aceeași perioadă, însă aceasta s-a prăbușit în clasamentul Ofsted. Iar fondatorul ei va fi consilierul viitorului guvern laburist.)
De ce nu apreciază lumea școala Michaela și nu dorește ca și mai mulți copii să beneficieze de aceeași educație? Motivul e acela că Birbalsingh și școala ei constituie proba eșecului deplin al opozanților lor. Succesul acestei școli e o palmă peste fața unei întregi tagme de „educaționaliști” mânați fie de reavoință, fie de o inepție de-a dreptul criminală. Oamenii incapabili să construiască se ocupă cu demolatul. Tare bine ar fi să putem deveni o țară care construiește.
(Articol de Douglas Murray, scriitor și gânditor conservator britanic, în The Spectator; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)