Duminică seara, în nord-estul Italiei, cel puțin 17 persoane au suferit răni ușoare în urma impactului dintre două trenuri, conform informațiilor furnizate de către pompierii italieni.
În cele două trenuri care s-au ciocnit în Italia se aflau în total 450 de persoane. Nu s-au înregistrat morți, ci în urma impactului au fost doar câțiva răniți ușor.
Cele două trenuri circulau cu o viteză redusă, ceea ce a dus la evitarea unei targedii.
Accident între două trenuri în Italia
Coliziunea a avut loc între un tren de mare viteză Frecciarossa și un tren regional pe ruta Bologna-Rimini, între Faenza și Forli, conform informațiilor furnizate de către pompieri pe platforma X, fosta Twitter.
Potrivit pompierilor, la orele 21.45 (20.45 GMT) că operaţiunile de salvare s-au încheiat.
Accidentul s-a soldat cu „răni uşoare, aş spune contuzii. Nu au fost răniţi grav, coliziunea a avut loc la viteză foarte mică”, a declarat un purtător de cuvânt al Trenitalia.
Traficul feroviar din zonă a fost perturbat
Se desfășoară o anchetă pentru a investiga cauzele accidentului, conform declarației sale.
Imaginile și înregistrările video publicate pe platformele sociale arată două trenuri într-o coliziune frontală. În jur se pot observa și echipele de intervenție de urgență ce acționează la fața locului.
Perturbări ale traficului în regiune au fost consecința accidentului.
Matteo Salvini, ministrul transporturilor și vicepremier, a solicitat identificarea rapidă a factorilor și a posibilelor responsabilități, conform unui comunicat emis de biroul său.
Un tren a lovit cinci muncitori, în Italia
În luna august, cinci muncitori care desfășurau activități de întreținere pe timp de noapte în apropierea orașului Torino (nord) au fost loviți și uciși de un tren.
De asemenea, în februarie 2020, în apropierea orașului Lodi, la sud de Milano, doi lucrători feroviari au murit. Alți 31 de pasageri au suferit răni în urma deraierii unui tren.
În ianuarie 2018, o altă deraiere în proximitatea orașului Milano a dus la moartea a trei oameni și a provocat 100 de răniți, potrivit Agerpres.