Țara care scumpește călătoriile cu trenul. Vacanțele românilor, afectate

Tren. Sursa Foto: CFR Călători

Preţurile biletelor de tren din Bulgaria se vor majora,  din cauza problemellor financiare cu care se confruntă compania de căi ferate din acest stat. Astfel, prețul unui bilet de tren va fi mai scump cu apeoximativ   de 20% şi va intra în vigoare din 7 mai 2024.

Țara care scumpește călătoriile cu trenul. Vacanțele românilor, afectate

Sursă foto: Pixabay

Cu toate acestea, există și o categorie de persoane căreia nu i se aplică majorarea la prețurile biletelor de tren. Costurile  cardurilor de tren pentru copii,elevi, familii, persoane cu dizabilităţi şi pensionari (femeile cu vârsta de peste 61 de ani şi opt luni, bărbaţii cu vârsta de peste 64 de ani şi patru luni) rămân nemodificate, cu o valoare nominală de o leva, transmite BDZ(n.r compania feroviară bulgară)

BDZ motivează majorarea prețurilor la biletele de tren, ca urmare a creșterii cheltuielilor cu personalul. Conform ultimului raport al companiei feroviare bulgare,  în  perioada 2021 – 2023, cheltuielile companiei au crescut cu 23,2%, incluzând costurile de bază cu combustibilii şi salariile angajaţilor.  BDZ este unul dintre cei mai mari angajatori ai ţării, însă, indicele inflației se reflectă și asupra planului de cheltuieli din acest stat.

Având în vedere numărul mare de români care își petrec vacanța în Bulgaria, românii vor scoate mai mulți bani din buzunar, dacă vor să călătorească cu trenul.

Tren internațional România- Bulgaria, direct de la București

Sursa foto: Arhiva EvZ

Trenul internațional "România” 461 (461/ 2615) pleacă din București Nord la ora 10:47 și ajunge la Varna la ora 20:55.

Trenul internațional "România” 460 (2612/ 460) pleacă din Varna la ora 07:45 și ajunge în București Nord la ora 17:17. Un bilet Bucureşti Nord – Varna (sau retur), la clasa a 2-a, costă 31 euro, menționează CFR.

Trenul internațional "România” 461 pleacă din București Nord la ora 10:47 și ajunge în Sofia la ora 20:21.

Trenul internațional "România” 460 (2611/ 460) pleacă din Sofia la ora 07:00 și ajunge în București Nord la ora 17:17. Un bilet Bucureşti Nord – Sofia (sau retur), la clasa a 2-a, costă 32 euro.

Perioada de cumpărare cu anticipație a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internațional este de 90 de zile.