Şapte tineri au făcut un Eurotrip de 23 de zile la preţ redus. Ei au ales microbuzul, dar o altă variantă ieftină e trenul - timp de o lună, cu un abonament de 200 de euro poţi urca în orice garnitură.
Trei braşoveni şi patru bucureşteni s-au gândit la cea mai ieftină variantă de Eurotrip. Cu totul, Bogdan a plătit 1.100 de euro. A stat la cort. Dacă ar fi ales hostelul, l-ar fi costat cu vreo 500 de euro mai mult.
TRASEU. "Ne-am gândit la un traseu care să combine vizitele în oraş cu cele în natură", spune Bogdan Dăscălescu, unul dintre excursionişti. Aşa că grupul a ales traseul Bucureşti - Budapesta - Viena - München - Stuttgart - Amsterdam - Gent - Lauterbrunnen (Elveţia) - Milano - Veneţia - Bled (Slovenia) - Dubrovnik. Apoi, au revenit acasă, prin Bosnia şi Serbia. Cam 8.000 de kilometri.
Au închiriat un microbuz
MAŞINĂ ŞI DRUMURI. "Ne-am gândit că am pierde timp dacă depindem de mijloace de transport. Am închiriat un microbuz de la o cunoştinţă, cu 40 de euro pe zi", spune Bogdan. Dacă apelaţi la o firmă de închirieri, veţi plăti între 70 şi 90 de euro. Cele două locuri rămase libere au rezolvat problema spaţiului pentru bagaje.
"Cele mai bune drumuri mi s-au părut cele din Olanda, unde sunt foarte bine semnalizate. Singurele proaste au fost prin Muntenegru şi Serbia. La ieşire din Kosovo, am stat cinci ore", povesteşte Bogdan.
CAMPING. "Înainte să ajungem într-un loc, căutam campinguri pe net. Au duşuri, toalete ca lumea, bucătării unde poţi găti", îşi aminteşte Bogdan. Pentru o persoană, taxa de cort este de vreo 7-10 euro. În Elveţia a fost un pic mai scump, 15 euro.
Valea din "Stăpânul Inelelor", în Elveţia
VEDERI. Au plecat la 18 iulie din Bucureşti, au trecut prin Budapesta, dar nu au înnoptat. Primele două nopţi le-au petrecut la Viena, apoi au plecat la München, unde au stat trei nopţi. Într-una din zile, au vizitat castelele Neuschwanstein şi Hohenschwangau.
În Elveţia au ales o staţiune din Alpi, Lauterbrunnen. "Pentru mine, a fost locul în care m-am simţit cel mai bine. Este o vale între doi versanţi abrupţi, cu multe cascade", descrie Bogdan.
Zona în care au stat are câteva zeci de căderi de apă. Cea mai spectaculoasă este Staubbach, unde apa cade 270 de metri fără a atinge versantul. Cascada i-a inspirat pe Goethe şi Tolkien. Primul a scris poezia "Cântecul duhurilor peste ape" în timpul şederii la Lauterbrunnen, al doilea a imaginat Valea Rivendell, din romanul "Stăpânul Inelelor", pe baza unor schiţe ale locului.
SPORT. "La Bled (localitate din Alpii Iulieni), am făcut rafting şi excursii cu bicicleta prin munţi. Am observat că există peste tot hărţi bine făcute, cu trasee pentru alergători, biciclişti etc.", îi laudă Bogdan pe sloveni. În Dubrovnik, au luat padele în mâini şi au încercat caiacul.
CU TRENUL
30 de ţări cu 200 de euro Un abonament pe InterRail vă scuteşte de cumpărarea de bilete de tren în toate ţările Uniunii Europene (mai puţin Estonia, Lituania şi Letonia), dar şi în Bosnia, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Norvegia şi Turcia.
Există mai multe tipuri de abonamente: de două săptămâni, trei săptămâni sau o lună. Cel mai avantajos este însă cel valabil în oricare 10 din 20 de zile de excursie. Un astfel de abonament costă 184 de euro pentru copiii sub 12 ani, 249 de euro pentru tinerii între 12 şi 25 de ani, 369 de euro pentru adulţi şi 339 de euro pentru pensionari.
Abonamentele pot fi achiziţionate la casele de bilete CFR sau on-line. Pentru informaţii şi rezervări, vizitaţi site-ul oficial al serviciului, interrail.net.
Vezi şi: blogul de călătorie, eurotrip.umblacreanga.eu
mai multe informaţii despre staţiunile Lauterbrunnen (Elveţia) şi Bled (Slovenia)