Trei marinari răniți, un dispărut și un mort pe nava lovită de dronă în Marea Neagră. Imagini de la operațiunea de salvare

Trei marinari răniți, un dispărut și un mort pe nava lovită de dronă în Marea Neagră. Imagini de la operațiunea de salvareelicopter smurd / sursa foto: dreamstime.com

Trei marinari răniți în urma incidentului produs la bordul unei nave comerciale în Marea Neagră au fost preluați de un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne, în timp ce alți opt membri ai echipajului, aflați în stare bună, au fost preluați de navele de salvare.

Marinari morți și răniți în Marea Neagră

Un alt marinar este în continuare căutat, iar trupul neînsuflețit al unei victime urmează să fie recuperat de pe o plută.

Reprezentanții Autorității Navale Române au oferit luni noi informații despre operațiunea de salvare declanșată după ce nava comercială a fost cuprinsă de un incendiu. Potrivit ANR, trei membri ai echipajului au suferit răni și au fost evacuați cu un elicopter al MAI.

„Trei marinari răniți au fost preluați de un elicopter al MAI. Alți opt membri ai echipajului, care sunt în stare bună, au fost preluați de navele de salvare trimise în misiune. În acest moment un singur marinar este în continuare căutat. Un trup neînsuflețit urmează să fie recuperat de pe o plută”, au transmis reprezentanții ANR.

11 marinari au fost salvați

Anterior, Ministerul Afacerilor Interne anunțase că două persoane au murit și 11 marinari au fost salvați, fără să precizeze starea acestora.

Royad Mammadov

Royad Mammadov / foto: Vesel Finder

Incidentul a avut loc în data de 5 octombrie 2026, în jurul orei 11:00. Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost informați de MRCC Constanța că la bordul unei nave comerciale, aflate în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine sud de localitatea Sfântu Gheorghe, izbucnise un incendiu.

Anchetă cu privire la incident

MRCC Constanța a declanșat imediat o operațiune de căutare și salvare. O navă a Gărzii de Coastă a fost desemnată să coordoneze activitățile desfășurate la fața locului. Polițiștii de frontieră și reprezentanții Inspectoratului General de Aviație au participat la operațiunea de salvare.

Nava este sub pavilion turcesc și ar fi plecat din Portul Ismail, Ucraina, având ca destinație Italia. Potrivit informațiilor disponibile, incendiul ar fi izbucnit după ce nava a fost lovită de o dronă.

Operațiunea de căutare continuă pentru identificarea marinarului dispărut și recuperarea trupului neînsuflețit aflat pe plută.