Trecutul ministrului Stelian Ion a fost dezvăluit. Ce făcea în ultima bancă, în școală

Trecutul ministrului Stelian Ion a fost dezvăluit. Ce făcea în ultima bancă, în școală

Se pare că Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a săsurat până peste cap de oamenii aflați la conducerea țării, oameni din neam de securiști.

Judecătoarea Adriana Stoicescu a transmis un mesaj dedicat ministrului Justiției și tuturot celor care se află la cârma țării, criticând actuala conducere și catalogând oamenii fără funcții în instituțiile de vârf ale statului, drept pierzători la „ruleta rusească a vieții”.

Fosta președintă a Tribunalului Timiș a dat cărțile pe față în legătură cu cei care ne conduc, prezentând cine sunt și cine au fost cu adevărat acești „conducători” care ne trag zilnic către pierzanie.

Masajul transmis de judecătoarea Adriana Stoicescu

“Nenorocirea acestui popor este că, de 30 de ani, este condus şi reprezentat de personaje care şi-au făcut şcoala în ultima bancă, copiind de la colegii care azi muncesc ca fraierii, aşteptând doar ca politicienii de carton să le căsăpească vieţile.

Personaje ale căror taţi slugăreau partidul şi securitatea ne conduc spre vremuri de împliniri măreţe, reamintindu-ne zilnic vocaţia de pierzători la ruleta rusească a planetei.

Astăzi, personajul trist care ocupă funcţia de ministru al justiţiei dovedeşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că există ţara lor, guvernul lor şi justiţia lor.”, a declarat fosta președintă a Tribunalului Timiș, Adriana Stoicescu.