Naționala de fotbal a Rusiei plătește prețul pentru războiul declanșat de președintele Vladimir Putin în Ucraina. Campionatul Mondial a devenit o himeră, dar rușii ar putea să joace două meciuri amicale, deși sunt suspendați de forul internațional
Trecută pe linie moartă de FIFA, naționala de fotbal a Rusiei a ratat orice șansă de-a fi prezentă în acest an la Campionatul Mondial găzduit de Qatar. Echipa ar fi trebuit să evolueze în semifinalele play-off-ului de calificare la turneul final, împotriva Poloniei. Meciul a fost însă anulat.
Rușii ar putea să joace două meciuri amicale cu China și Cuba
Dar, la Moscova ar putea să se desfășoare două partide amicale, în compania reprezentativelor din China și Cuba. Despre această posibilitate a vorbit Gadzhi Gadzhiev, membru în Comisia Tehnică a Federației de fotbal de la Moscova.
Comisia Tehnică a Federației de la Moscova ia în calcul antamarea unor partide amicale, în ciuda sancțiunilor impuse de FIFA și UEFA.
„Mă așteptam la o astfel de decizie, era clar. Ce alternative are naționala noastră acum? Sper ca întreaga poveste să se termine rapid și să revenim pe scena internațională. Dacă Polonia nu vrea să joace contra noastră, atunci nici nu trebuie.
Ne-am putea crea a doua echipă și am putea organiza niște meciuri prin care să dezvoltăm fotbaliștii. Ar fi mai puternici în momentul în care vom fi din nou primiți. Putem organiza amicale cu țările care n-au nimic împotrivă, cu China sau Cuba.
Și Ucraina ar fi trebui să se lupte pentru calificarea la Campionatul Mondial din Qatar
Am putea organiza o sărbătoare a fotbalului pentru oameni, pe Luzhniki (n.r. - cel mai mare stadion din Moscova)”, a spus Gadzhi Gadzhiev, conform celor de la Sport24.
Gadzhi Gadzhiev, în vârstă de 76 de ani, este membru al Comisiei Tehnice și președintele clubului Dinamo Makhachkala, din al treilea eșalon al Rusiei. A fost secundul naționalei în anii '90, iar de-a lungul timpului a stat pe banca unor formații precum Krylya Sovetov, Anzhi, Nizhny Novgorod sau Amkar Perm.
Din cauza războiului, cei de la UEFA au anunțat încetarea parteneriatului cu rușii de la Gazprom, cea mai mare companie a lumii în domeniul gazelor naturale și sponsorul Ligii Campionilor.
Pe de altă parte, tot pentru calificarea la Mondiale se lupta și Ucraina. Naționala din țara vecină ar fi trebuit să evolueze împotriva Scoției, pe 24 martie. Dar, la propunerea FIFA, scoțienii au fost de acord cu amânarea confruntării.