Moartea Regelui Mihai poate fi pentru PSD acea fereastră care se ivește în istorie atunci când dispare o ușă. Mai rămâne să închidă ochiul bolnav, care îi pune în față opțiunea demantelării definitive, și să-l deschidă pe cel isteț, pentru salvarea in extremis.
Oricât de nebunesc ar suna, bolșevicii care l-au alungat pe Regele Mihai, care l-au exilat pe insula apatrizilor, își pot extrage mântuirea politică din îmbrățișarea chintesenței celui plecat. L-au alungat și umilit ca pe un lepros, căci boala demnității și a onoarei e contagioasă, iar bolșevismul nu se bazează pe conștiințe, ci pe controlul lor în disprețul tuturor caracteristicilor umanității. Acum, însă, au ocazia să-i ceară iertare – gest care nu le-a trecut prin minte în toți acești ani. Din 1990 până azi.
Ivirea ferestrei taman în fața PSD reprezintă una dintre bizareriile istoriei. Dar e acolo. Stânga românească are toate datele problemei: putere formal legitimă, deci control asupra legiferării, și lideri care pot bate cu pumnul în masă: să se facă!
Cu un singur drum, partidul ar rezolva mai multe probleme. Cea mai chinuitoare, deși falsă, este aceea a prezidențiabilului. PSD nu are candidat. Chiar dacă l-ar avea, nu va câștiga niciodată. Nu se poate raporta la mandatele lui Ion Iliescu, deoarece au fost etape ale tranziției spre gândire și expresia conjugării a două sindroame - post-traumatic și Stockholm. Gorniștii partidului nu vor admite niciodată public că lipsa calului câștigător este problema lor principală, dar așa sună biblia bolșevicului: în numele unui bine relativ, liderul numărul 1 are toată puterea, incusiv pe cea a încălcării regulilor democrației, fără să-i deranjeze cineva arhitectura neuronală.
Ei bine, au ocazia să sară într-o etapă care îl poate băga pe Ion Iliescu în mormânt, dar le poate salva partidul. Trecerea la monarhie ar găsi sprijin larg la referendum. În fața opțiunii nu se vor afla doar electoratele captive, ci și nehotărâții, care vor identifica în sfârșit un motiv să spargă bula și să iasă afară din lehamite, pesimism și depresie. De ce se va salva PSD odată cu monarhia, dacă regele/ regina nu se va fi născut la Videle și nu vor putea să-i facă foaia de parcurs la Cercul Poeților Dispăruți din Kiseleff 10? Pentru că va putea revendica paternitatea acțiunii spre onoare, nu doar pe cea a vorbelor. Sau maternitatea, căci nu știm ce iese din înfruntarea Dragnea-Firea!
Onoarea nu are legătură cu apartenența la un grup, prin urmare în numele ei se pot construi obiective naționale și strategii transpartinice. Onoarea nu are legătură cu obârșia liderului și nici cu hoția. Da, aici ar trebui făcute câteva sacrificii, dar pe termen mediu și lung vor fi victorioase. Totodată, PSD ar confisca legitimitatea PNL de a rândui lucrurile în matca istoriei semnificative, deci și-ar asigura grosul voturilor nehotărâților. Iar lovitura încasată de liberali i-ar forța și pe ei la reformă: dubioșii, afară!
Trecerea la monarhie ar avea valența unei restartări a societății, care va putea ieși din mâinile celor corupți, șantajați, complici cu sistemul, cotrolați de acesta. Ar da speranță celor rămași în țară, prizonieri ai frustrării că fără limbă lungă mori un nimeni, dar ar coase aripi și celor fugiți în patrii de împrumut. Nu în ultimul rând, trecerea la monarie ar depersonaliza actul guvernării, întorcând- o spre singura carte câștigătoare a unei țări: sinele colectiv.
Vor spune mulți că nu se poate, deoarece… Uite de asta suntem la coada vacii și riscăm să ne uităm la ea în fund tot restul zilelor noastre: pentru că ne lamentăm și ne este lene. Iar dacă asta e tot ce ne dorim, atunci da, suntem o țară mică. Nu. Măruntă. Și ca să nu ne iasă vorbe, PSD și-ar pierde minim jumătate din electorat, activii, militanții și captivii PSD fiind înca sub profunda indoctrinare nationalcomunisto- ceaușistă.
Recomandările noastre
