Treburi de primăvară. Comisia Europeană se scarpină după egalitatea de gen

Treburi de primăvară. Comisia Europeană se scarpină după egalitatea de gen

În timp ce Grecia este lăsată singură în fața valului migrator care se îndreaptă spre Europa, Comisia Europeană și-a prezentat „strategia privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”.

Cu toate că UE este lider mondial în domeniul egalității de gen și a înregistrat progrese semnificative în ultimele decenii, violența bazată pe gen și stereotipurile persistă: una din trei femei din UE a fost victimă a violenței fizice și/sau sexuale, arată Executivul european care și-a prezentat, joi, „Strategia privind egalitatea de gen: către o Uniune a egalității”.

Chiar dacă numărul femeilor absolvente de cursuri universitare este mai mare decât cel al bărbaților, ele câștigă în medie cu 16 % mai puțin decât bărbații și doar 8 % din directorii generali ai celor mai mari întreprinderi din UE sunt femei.

Pentru a remedia această problemă, Strategia privind egalitatea de gen pe perioada 2020-2025 prezintă acțiuni-cheie pentru următorii 5 ani și angajamentul Comisiei de a integra perspectiva egalității în toate domeniile de politică ale UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Strategia prezintă modul în care Comisia va îndeplini promisiunea făcută de președinta von der Leyen ca Europa să ofere aceleași oportunități tuturor celor care au aceleași aspirații.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii Europene, dar nu este încă o realitate. În afaceri, în politică și în societate în ansamblul său, ne putem valorifica întregul potențial doar dacă folosim toate aptitudinile și întreaga diversitate. Nu este suficient să utilizăm doar jumătate din populație, jumătate din idei sau jumătate din energie. Prin Strategia privind egalitatea de gen, vom susține cu fermitate realizarea de noi progrese și accelerarea ritmului acestora pentru a promova egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați”.