Tratamentul cu zinc pentru combaterea răcelii. Cum ajută la prevenția infecțiilor virale

Tratamentul cu zinc pentru combaterea răcelii. Cum ajută la prevenția infecțiilor virale Sursa foto. EVZ

Zincul este un metal folosit în prepararea unor medicamente de aproape 300 de ani. În zilele noastre suplimentele pe bază de zinc se găsesc pe toate rafturile drogheriilor și sunt recomandate în prevenirea răcelilor.

Zincul a fost prezentat lumii, ca medicament promițător în anul 1771, de către medicul german Hieronymus David Gaubius. Iar de atunci preparatele pe bază de zinc sunt folosite pentru combaterea răcelilor, dar nu numai.

Până de curând zincul era recomandat doar pacienților care aveau deficiențe din această substanță în organism. O nouă analiză a efectelor pe care le are această substanță asupra organismului arată că poate pot preveni simptomele și poate scurta durata infecțiilor respiratorii virale. Este vorba despre răceală sau de gripă.

„Mulți cred că rolul zincului în prevenirea și tratarea infecțiilor este doar pentru oamenii care au deficiență de zinc. Descoperirile noastre arată că lucrurile nu stau chiar așa”, susține Jennifer Hunter, doctor în medicină la Universitatea de Vest din Sydney, Australia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit spuselor sale, atunci când zincul este administrat pentru prevenție, riscurile apariției unor simptome ușoare de răceală se reduc cu 28%. Riscul se reduce și mai mult, cu 87% cu privire la apariția simptomelor moderat spre severe.

Ca și tratament, administrat după infecție, zincul a redus ușor durata manifestării bolii în medie cu aproximativ două zile. Deși concluziile analizei sunt interesante și favorizează administrarea acestor suplimente, cercetătorii nu pot spune prea multe despre modul în care zincul ameliorează o infecție virală.

Sursa foto: EVZ

Istoria folosirii zincului în medicină

Înainte de secolul XVIII, atunci când Gaubius a prezentat medicamentul interesant pe care l-a descoperit, zincul era vândut de alchimiști pentru tratarea convulsiilor severe. Gaubius a descoperit că nu este nimic mai mult decât oxid de zinc.

În secolul XIX, zincul a fost folosit pentru tratarea epilepsiei, însă popularitatea sa a scăzut considerabil, după cum scrie Science Alert.

Abia în anii 1960, a reapărut ca tratament potențial pentru deficiențele de zinc natural și pentru o boală ereditară rară numită Boala lui Wilson. Aceasta provoacă o acumulare de cupru în organe vitale.

Tratamente pentru COVID-19

Pandemia recentă de COVID a readus zincul în atenția medicilor, însă nu există suficiente informații despre proprietățile sale. Deși studiile clinice nu au ajuns încă la rezultate concrete, anumiți medici au folosit zincul în tratarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Riscurile unor reacții adverse sunt reduse dacă pacientul este consultat corespunzător, iar doza administrată nu este foarte mare. E drept că în anumite cazuri, zincul poate da greață sau pierderea mirosului (efect comun în timpul folosii sprayului nazal cu zinc).