Transportul public este esențial pentru mobilitatea urbană și pentru reducerea aglomerației și poluării în întreaga lume. Țările au dezvoltat sisteme diferite de transport în comun eficiente, adaptate la nevoile și resursele specifice populației. În unele orașe transportul în comun este extreme de dezvoltat și accesibil tuturor, în timp ce în altele nu toată lumea își permite să meargă zilnic cu autobuzul sau cu metroul.
Transportul public în cele mai populare orașe din lume
Transportul public diferă de la o la țară la alta. Există diferențe majore chiar și între marile orașele. Exemplele de succes în ceea ce privește transportul în comun sunt Tokyo, Londra, Hong Kong, New York City și Paris. Acestea au demonstrat că inovația în materie de tehnologie, integrarea eficientă și planificarea pe termen lung sunt cruciale pentru dezvoltarea unor sisteme eficiente. Fiecare oraș își adaptează strategiile la contextul său specific. Totuși, obiectivul comun rămâne acela de a oferi o alternativă viabilă și convenabilă.
Tokyo are unul dintre cele mai complexe și eficiente sisteme de transport în comun din lume. Acolo găsim o rețea densă cu linii de metrou și tren care acoperă majoritatea orașului și a suburbiilor. Autobuzele asigură conectivitatea între zonele metropolitan. Există și monorailuri și trenuri ușoare care fac legătura între oraș și aeroportul Haneda.
Majoritatea marilor orașe oferă acces facil la transportul public. În Tokyo există sisteme de control automatizat și platforme cu barieră pentru siguranță, iar cardurile inteligente permit accesul rapid și convenabil la toate formele de transport. În Londra și Paris există sisteme de plată integrat care facilitează utilizarea întregului transport în comun. Locuitorii din Hong Kong au un card multifuncțional utilizat atât pentru transport cât și pentru cumpărături sau alte servicii.
Țările în care transportul în comun este extreme de scump
În timp ce în unele țări transportul în comun este accesibil tuturor oamenilor, există și unele în care un biet de autobuz sau de tren este destul de scump. Una dintre aceste țări este Irlanda. DART, faimoasa rețea de trenuri din Dublin, duce locuitorii din suburbii în centrul orașului la fiecare 10 – 20 de minute. Odată ajunși acolo, gama de autobuze și tramvaie se diversifică. Deși deplasarea este una ușoară și rapidă, costul unei călătorii nu este tocmai mic. Irlanda ocupă locul cinci în lista de țări cu cel mai scump mijloc de transport în comun, prețul mediu al unei călătorii fiind de 2,22 euro.
Locul patru este ocupat de Australia, unde trenurile, autobuzele, tramvaiele și feriboturile fac deplasarea ușoară. Există o rețea modernă de tramvaie și autobuze, iar feriboturile circulă în Sydney în mod regulat între cartierele de pe malul mării și plaje. Există totuși un inconvenient. Costul mediu al unei călătorii în oraș nu este chiar mic, acesta fiind de 2,75 de euro.
Pe locul trei în topul țărilor cu cel mai scump transport în comun este Norvegia. Autoritățile norvegiene acordă o atenție deosebită protecției mediului și se pune mare accent pe transportul public. Acolo întâlnim chiar și feriboturi electrice, însă prețul mediu pentru o călătorie este de 3,39 euro. Locul doi în clasament este ocupat de Țările de Jos, unde se recomandă mersul cu bicicleta. Deși există servicii excelente de metrou, autobuz sau tramvai, prețul mediu al unei călătorii în Eindhoven este de 4,53 de euro, potrivit drivemagazine.ro.
Elveția, țara în care oamenii preferă să meargă cu bicicletele
Pe primul loc în topul țărilor cu cel mai scump transport în comun din lume este Elveția. Această țară este renumită pentru transportul său eficient, bine integrat și punctual. Trenurile, tramvaiele, autobuzele și feriboturile conectează marile orașe, satele mici și zonele rurale montane. Transportul public elvețian este recunoscut pentru standardele sale înalte de fiabilitate și accesibilitate, fiind un exemplu de bune practici la nivel mondial.
Chiar dacă Elveția are unul dintre cele mai eficiente mijloace de transport în comun, prețul pentru o călătorie nu este ieftin. Un tarif mediu este de 4,55 de euro pentru o singură călătorie. Localnicii beneficiază însă de unele carduri de reducere. Unul dintre acestea este Half Fare Card, care permite călătorii la jumătate de preț pe toate mijloacele de transport public din Elveția. Un alt card care facilitează populația este GA Travelcard. Acesta este un abonament anual care oferă acces nelimitat la transportul public.
Având în vedere costul ridicat al transportului în comun, mersul cu bicicleta este o activitate populară în Elveția. Oamenii preferă acest mijloc de deplasare atât pentru navetă cât și pentru recreere. Țara oferă infrastructură bine dezvoltată, peisaje spectaculoase și o cultură prietenoasă cu bicicliștii. Orașele mari au rețele extinse de piste de biciclete dedicate, separate de traficul auto. În zonele rurale și montane, bicicliștii împart deseori drumurile cu vehiculele motorizate, dar drumurile sunt bine semnalizate pentru siguranță. Un alt avantaj sunt numeroasele parcări pentru biciclete.