Transplantat de ficat de la o femeie de 97 de ani la una de 64 de ani. Tehnica „bătrân pentru bătrân”
- Antonia Hendrik
- 10 iunie 2018, 12:08
Nu există limită de vârstă pentru donarea de organe. La Perugia, ficatul unei femei de 97 de ani va fi folosit pentru a salva viaţa unei paciente de 64 de ani, afectată de tumoare la ficat şi internată în spital.
Membrii familiei bătrânei moartă din pricina unei hemoragii, au dat permisiunea medicilor de la Reanimare de la spitalul din Perugia să folosească ficatul în vederea salvării vieţii unei alte femei care aştepta un transplant. Comisia de examinare a considerat potrivit ficatul bătrânei şi gata pentru transplant, l-au prelevat şi-l vor transplanta imediat pacientei. Transplanturile ''peste 80 de ani'', tehnic ''old for old'', sunt o nouă frontieră
Un studiu efectuat de grupul de nefrologi de la spitalul Molinette din Torino pe 647 de transplanturi de rinichi efectuate de donatori de diverse vârste peste 50 de ani, a relevat că şansele de supravieţuire după 5 ani de la intervenţie sunt în jur de 80%. La fel sunt şi cifrele pentru donatorii de peste 80 de ani. Raţiunea principală a acestei măriri a vârstei transplanturilor, explică specialiştii, este direct proporţională cu prelungirea vârstei vieţii, notează La Repubblica.