Locul unde s-a inventat „salvarea neagră care fură organele copiilor”. Șeful Agenției de Transplant din India: „Terapeuții care anunță familiei moartea cerebrală au rolul cel mai important. În România există?”

Locul unde s-a inventat „salvarea neagră care fură organele copiilor”. Șeful Agenției de Transplant din India: „Terapeuții care anunță familiei moartea cerebrală au rolul cel mai important. În România există?”

Până în 1994, India nu avea niciun fel de legislație în privința transplantului de organe. Asta a născut situații cutremurătoare de trafic de organe, cererea fiind foarte mare. Pe piața neagră, un rinichi ajungea să coste mai puțin de 1.000 de dolari, intermediarii profi tând de sărăcia extremă a unor locuitori din India, în contrast cu bogăția extremă a altor conaționali. După aplicarea unei legi ample și inspirate în procent majoritar din legislația Statelor Unite și cea britanică, trafi cul a fost, treptat, eliminat, iar transplantul, prin exercițiul medical, a devenit un punct de referință universitară pentru alte țări. Dr. Vasanthi Ramesh este Directorul Organizației Naționale a Transplantului de Organe și Țesuturi, care se afl ă sub conducerea Direcțiunii Generale a serviciilor medicale din cadrul Ministerului Sănătății din India, a oferit un interviu pentru Evenimentul Zilei, în cadrul unui congres internațional pe tema transplantului.

„Am o misiune importantă, pe care sper să o pot aduce la un alt nivel în următorarea perioadă”, e țelul doctorului Vasanthi Ramesh, director al Organizației de Transplant de organe din India, din anul 2018. Medicina indiană este progresivă în ritm accelerat și, deci, transplantul pe un continent în care locuiesc peste 130 de milioane de oameni este nu doar imeprios necesar, ci chiar o rutină. Totodată, India a ajuns în centrul atenției, în urma unor știri locale care dezvăluiau incidente grave, de trafic de organe.

Evz: Cum este pentru o femeie să fie la cârma unei structuri atât de importante?

Ne puteți urmări și pe Google News

Dr. Vasanthi Ramesh: Este o provocare! Înainte să fiu directorul Organizației, sunt chirurg generalist. Evident, e greu. Pentru o femeie e mai complicat, în special pentru că trebuie să gestionezi meseria cu familia. Am fost norocoasă să am o familie unită, socrii mei au fost foarte de ajutor în ceea ce privește creșterea și educarea nepoților lor, deci au luat o mare parte din povara creșterii copiilor. Așadar, am lucrat în liniște mentală. Altfel, nu ar fi fost posibil.

Este, într-adevăr, un domeniu dominat de bărbați, deci nu e un loc de muncă ideal pentru o femeie, colegiilor le-a fost greu să mă trateze ca un egal. Orice specialitate care face o distribuire egală între femei și bărbați va avea succes.

Când eram studentă aveam o frustrare, consideram că nu învăț suficient, deși am câștigat șapte medalii de aur la competiții școlare.

- Proveniți dintr-o familie de medici?

- Nu. Eu mă trag dintr-o familie de ingineri. Eu am fost primul medic din familie. Mama, tata, sora, fratele, toți au ales să se facă ingineri. Însă m-am căsătorit cu un doctor dermatolog, iar fiica mea a absolvit și ea medicina. Acum ea se specializează la o universitate din SUA. Fiul meu a urmat linia familiei mele, a devenit și el inginer.

- Ingineria și medicina merg mână în mână. Ingineria medicală e o ramură vitală în acest domeniu.

- Da, am o adevărtată echipă acasă!

- Cum e să fii doctor în India?

- Vedeți... Când am devenit doctor, respectul pe care societatea îl avea față de medici era mult mai accentuat decât este azi, pentru că atunci oamenii nu se gândeau că banii sunt cel mai important lucru. Azi e mult mai dificil să practici medicina. Eu lucrez pentru o instituție guvernamentală, așadar eu primesc un salariu ca oricare bugetar. Iar eu și alții ca mine nu avem dreptul să practicăm medicina, deci eu nu mă lovesc de această tensiune dintre pacient și medic. Respectul de care se bucurau medicii e tot mai rar întâlnit.

- Cum este reflectat sistemul medical din India în presa națională?

- Uneori presa susține sistemul medical, dar mult mai des medicina este îngropată în scandaluri și articole defăimătoare la adresa unor medici. Și la fel de des, acele articole nu sunt bine documentate . Dacă au dovezi, eu nu am nimic împotriva ca lumea să afle, ca presa să mediatizeze, chiar îmi doresc acest lucru deoarece sunt cetățean al Indiei, dar deseori articolele nu au susținere sau o bază reală și vin în defavoarea pacientului, creeând o prăpastie între medic și pacient, încrederea fiind complet pierdută. Iar media este cea mai importantă voce, în orice domeniu. Jurnaliștii pot cu adevărat să remodeleze un program din orice domeniu și chiar să schimbe o țară, în funcție de direcția pe care se merge.

- Ce părere aveți despre știrile provenite din India, cu ambulanța neagră care fură organele copiilor? Și noi am avut astfel de știri, dovedite ca fiind false în cazul nostru, dar care totuși au afectat programul de transplant din România, lăsând o umbră de mister.

- Am avut astfel de știri la sfârșitul anilor ’80 până la începutul anilor ’90. În urma acestor zvonuri mediatizate, care deși s-au dovedit a fi false, s-a creat o lege foarte puternică a transplantului, tocmai pentru a se preveni orice intenție de a se face trafic de organe. Dar nu pot să spun că nu se petrec și evenimente sporadice, evenimente care se regăsesc în presă. De exemplu, în urmă cu mult timp, un bărbat care călătorea în statul Tamil Nadu a fost implicat într-un accident auto, a decedat, iar organele sale au fost prelevate și transplantate unui pacient internațional. Problema a fost că acele organe nu au ajuns la un pacient din India. Zona transplantului fiind una foarte sensibilă, orice astfel de incident se reflectă în numărul de donatori. Deci, incidente sporadice au existat, dar nu de genul „salvarea neagră”. Totodată, guvernul susține această procedură medicală, iar asta s-a văzut, doctorii fiind motivați să facă transplanturi. Primul ministru s-a implicat și el foarte mult în aria transplantului, are un program nou, lunar, care se numește „Gândurile mele”. A abordat de două ori până acum importanța donării de organe.

- Legea e bună ?

- Legea e bună, dar implementarea este problematică. Legea a fost trecută prin Parlament. Și pentru că transplantul este un subiect al Sănătății, el trebuie să fie incorporat în statul respectiv, în conformitate cu legile sale. Deci, în India, legea transplantului nu este uniformă.

- Sunt diferențe mari între legea transplantului din Europa și cea din India?

- Nu, la bază este același sistem.

- Cum se oferă consimțământul pentru prelevarea organelor donatorului aflat în moarte cerebrală? E de datoria familiei sau cetățenii indiei se pot declara donatori în timpul vieții?

- Sistemul este ușor complicat. Cât ești în viață te poți declara donator de organe, dar în momentul în care ajungi în moarte cerebrală, consimțământul membrilor familei este mandatar. Deci, fără acel consimțământ, chiar dacă persoana a specificat că vrea să fie donator, organele nu pot fi prelevate.

- Rata refuzului familiei este una crescută?

- În toate părțile Indiei se lucrează la conștientizarea importanței donării organelor. În zonele unde transplantul a început mai devreme, lucrurile merg mai bine, dar s-a suplinit numărul coordonatorilor de transplant, cel al terapeuților și a consilierilor care au rolul de a da vestea familiei și de a le explica, cu mare blândețe și condiserație, ce înseamnă donarea de organe. Rolul acestora este extrem de important, poate chiar cel mai important. În România există astfel de terapeuți? Fără organe nu avem cum să facem transplant, deci totul stă în acordul familei. Acest sistem este unul eficient, dar mereu este loc de mai bine. Mai mult, Ministerul Sănătății finanțează foarte bine transplantul.

- Ce ați vrea să schimbați în sistemul de transplant din India? Poate e ceva aplicabil la nivel mondial...

 - Visez să avem, în India, o listă națională, de așteptare și de alocare a organelor, centralizată și digitalizată. E ceva extrem de dificil de realizat la 139 milioane de oameni.

Mai există o problemă. Discrepanța dintre specialitățile de transplant. De exemplu, transplantul renal este prezent, realizabil, oriunde în țară, cel de ficat este și el accesibil într-un mod rezonabil, dar transplantul de inimă și de plămâni, nu. Cel de inimă este făcut în mod regulat în trei centre mari, iar cel de plămâni este realizabil în două centre.

- În concluzie, a existat sau există trafic de organe?

- Până să existe legi stricte, da. Atât în India cât și în Pakistan, în Filipine...

Ministrul Afacerilor Externe din India a stat pe lista de așteptare pentru un transplant renal

Presa din New Delhi a șocat populația atunci când a anunțat că ministrul Sushma Swaraj a fost pusă pe lista de transplant renal, la sfârșitul anului 2016. Chiar ministrul a făcut anunțul, pe Twitter (foto), spunând că suferă de un blocaj renal sever și că face dializă până la primirea unui nou organ. Din fericire, Swaraj a trecut cu succes prin procedura de transplant renal, însă în India lista celor care așteaptă un rinichi depășește 160.000 de pacienți.