Universitatea Craiova a dat lovitura pe piața transferurilor. Echipa lui Mihai Rotaru l-a vândut pe Valentin Mihăilă, 20 de ani, cu 8,5 milioane de euro clubului Italia din Seria A, Parma Calcio 1913.
Însă nu toți banii vor veni în conturile clubului. 1,7 milioane de euro se vor îndrepta spre Silviu Bogdan, fostul sef al Centrului de Copii şi Juniori de la Craiova, cel care l-a descoperit pe jucător, la 11 ani. Acesta deținea un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer al fotbalistului.
În urmă cu mai puţin de un an, Mihailă a „explodat” şi la nivel internaţional după ce a marcat trei goluri în meciul România U21-Finlanda U21 4-1. La puţină vreme după partida sub comanda lui Mirel Rădoi, pentru jucător venise deja o ofertă de circa 5 milioane de euro, dar oltenii au respins-o.
Universitatea Craiova a ratat obiectivul de a se califica în grupele Europa League, iar oferta primită acum din Italia a fost considerată suficientă pentru acest moment.
„The Golden Boy va juca în Serie A la Parma Calcio 1913 și va duce întotdeauna cu el toată dragostea suporterilor Universității Craiova. Suntem mândri că la 20 de ani devine unul dintre cei mai valoroși tineri jucători plecați din Europa de Est într-un campionat din Big Four”, a scris clubul din Bănie după ce jucătorul a semnat.
Suporterii olteni nu sunt însă foarte încântați de tranzacția care a umflat doar buzunarele patronului.
După ce vârful Elvir Koljic s-a accidentat grav în meciul de vineri cu Poli Iași (se vorbește despre o absență de cinci luni), a urmat și transferul lui Mihăilă. Și asta în condițiile în care Rotaru nu pare dispus să umble la bani. În perioada de transferuri care se încheie în câteva ore, patronul CS Universitatea Craiova nu a luat decât niște jucători la final de carieră, un tânăr de 20 de ani și o eternă rezervă peste tot pe unde a jucat.
În ultimii ani, Universitatea Craiova a vândut bine pe piața internațională - să nu uităm de „americanul ” Alex Mitriță și a luat în general jucători liberi de contract sau foarte ieftini.
Și asta în ciuda declarațiilor sforăitoare de performanță, campionate, cupe, Europa etc.