Trăiesc la fel ca în studenție. Ce soluție au găsit românii din teama de a nu mai plăti facturi uriașe

Centrala de apartament Sursa: Arhiva EVZ

De frica facturilor mari la energie și căldură, tot mai mulți români își caută colegi de apartament să împartă cheltuielile. O practică care până nu demult era preferată de studenți este adoptată acum de oameni de toate vârstele. În același timp, agenții imobiliari spun că unii preferă să-și vândă locuințele și să cumpere altele mai mici.

Speriaţi de costul chiriilor şi al facturilor uriașe la utilități, foarte mulți români au început să-și caute caute colegi de apartament. În cazul în care nu reușesc să-și găsească singuri, sunt ajutați de agenții imobiliari.

„Efectiv i-am cuplat, unu din Sibiu, unu din Sighetu Marmației. Nici nu se cunoșteau. Chiriile se caută cât se poate de ieftin. Să zicem un buget de 300 euro, lucru care pe care la un apartament de două camere în Cluj nu îl ai. Realitatea este undeva la 350-400 și este extraordinară de mare cererea în momentul acesta pe chirii, nici nu avem ce să le dăm”, a spus Gigi Ștefan, agent imobiliar, pentru Digi24.

Traiul în comun poate avea, totuși, destul de multe dezavantaje. Specialiștii consideră că nu este un lucru atât de simplu să convieţuieşti cu persoane străine. Consecinţele pot fi grave dacă nu există înţelegere.

„Ar putea apărea tensiuni la nivel de stil de viață, când ne culcăm, la ce oră ne culcăm sau ne trezim, cine face curat și când, cum, cât, deci cumva cred că apar aceste sarcini gospodărești pe lângă, nu știu, să zic așa, diferențele de personalitate. Prin urmare cred că aceasta ar putea fi principala consecință, posibila rupere a relațiilor sau o deteriorare a relațiilor”, a spus psihologul Mara Micle, conform sursei citate.

Cum poți amâna pornirea caloriferelor în această toamnă

Încălzirea locuinței implică un cost necesar pe perioada sezonului rece, însă, având în vedere scumpirile anunțate în ultima perioadă de timp, românii sun puși în situația de a economisi pentru a putea suporta cheltuielile facturilor. Iarna aceasta, nu doar prețul gazelor va reprezenta o problemă pentru consumatori, ci ne vom confrunta și cu o criză a resursei. Iată câteva modalități prin care puteți amâna pornirea caloriferelor în această toamnă.

Dacă vă renovați imobilul, tapetul termic poate fi o opțiune bună pentru evitarea costurilor de încălzire. Acesta încetinește procesul în care pereții reci absorb energia termică. Alternativa v-ar putea economisi o sumă considerabilă de bani. Tapetul termic poate crește puterea de conservare a căldurii unei încăperi cu 65%.

Radiatoarele moderne reprezintă, de asemenea, o modalitate excelentă de a direcționa căldura către camerele în care locuiți efectiv, fără a irosi energie.

„Prin schimbarea sistemelor sau prin utilizarea radiatoarelor moderne, proprietarii de locuințe pot încălzi fiecare cameră în parte – menținând confort, fără ca acest lucru să implice risipă sau costuri inutile”, a spus Keith Bastian, CEO al furnizorului de energie Outfox the Market pentru express.co.uk.