Povestea de dragoste dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle este, probabil, cea mai cunoscută din istoria literaturii române. Cei doi s-au cunoscut la Viena, pe când marele poet avea 22 de ani, iar Veronica era deja căsătorită cu profesorul universitar Ștefan Micle și aveau două fete. Se spune că această dragoste, interzisă, a avut o influență majoră asupra operei poetice a lui Eminescu.
Despre povestea dedragoste interzisă dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle a vorbit, mult după ce protagoniștii au dispărut, fiica cea mică a Veronicăi Micle, Virginia Micle Gruber. Aceasta s-a născut pe 7 martie 1868, fiind fiica cea mică a cuplului Veronica și Ștefan Micle. Poetă, traducătoare și profesoară, Virginia s-a căsătorit cu Eduard Gruber, un tânăr cercetător ieșean, devenit profesor la Universitatea din Iași.
A rămas văduvă la doar 28 de ani, dat fiind că soțul ei a murit în urma unei boli căreia medicii nu i-au găsit tratament. Virginia Micle Gruber a murit pe 24 septembrie 1937, la vârsta de 70 de ani, iar moartea ei a fost consemnată în mai multe publicații ale vremii.
În 1908, ea a acceptat să vorbească despre relația dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, în contextul publicării unor scrisori din corespondența celor doi. Amintirile Virginiei Micle Gruber despre mama sa și despre Mihai Eminescu au fost publicate într-un amplu articol din ziarul Adevărul, din acea perioadă.
Sursa foto: Adevarul 1908
Cum s-au cunoscut Veronica Micle și Mihai Eminescu
La întrebarea ziaristului care o intervievează confirmă că Titu Maiorescu, protectorul lui Mihai Eminescu, nu vedea cu ochi buni relația dintre acesta și Veronica Micle. Fostul prim-ministru conservator al României, aflase despre această poveste de dragoste încă din 1873, a povestit fiica Veronicăi Micle.
„Pe câte știu eu, e adevărat. Dar explicațiile sunt nu numai literare cum pretindeau unii. Nu mi-e permis însă mie, fiica, să arăt celelalte presupuneri. Cred că la d. Maiorescu se referă unele aluziuni din aceste scrisori apărute în «Dimineața» (…) Cred că de la 1873. Mama plecase și Viena să se caute de o boală de piele, Eminescu i-a făcut cunoștință acolo și apoi venea foarte des la noi în casă. De la o vreme era chiar nelipsit. Vizitele aveau un caracter de prietenie și de interes literar.
Odată cu Eminescu, veneau Creangă, Bodnărescu, Panu, Miron Pompiliu. Pe noi, copiii, Creangă ne alinta cu poveștile lui. Pe Eminescu îl aveam foarte des la masă și țin minte că foarte de multe ori îl așteptam cu masa. Era frumos, palid, cu plete și tata care nu se așeza la masă până nu venea Eminescu, ni-l arăta totdeauna, zicând: «Ăsta e poetul!»”, povestea Virginia Micle Gruber despre începuturile relației dintre cei doi.
Aceasta și-a exprimat convingerea, în interviul din din 1908, că, în acea perioadă relația dintre marele poet și mama sa era platonică. Abia după moartea profesorului Micle, era de părere Virginia Micle, cei doi îndrăgostiți au consumat relația amoroasă.
„Convingerea mea este ca atâta vreme cât a trăit tata, legătura a fost platonică, ideală. Ea a luat forma pasiunii amoroase după moartea tatei. Mama era cu mult mai tânără și se măritase la 14 ani, lipsită de orice experiență și foarte naivă. Numai cu ani mai târziu a devenit nervoasă și contrariată de unii membri fruntași ai «Junimei», povestea fiica Veronicăi Micle.
sursa foto. Biblioteca nationala digitala
O femeie simplă care nu pune preț pe haine
Fiica își descria mama ca fiind o femeie simplă, care nu punea preț pe haine. Nici pe departe nu ar fi fost o femeie cochetă, așa cum era descrisă în epocă.
„Legenda se datorește scrisorilor nefericitei Henrietta Eminescu, marea adversară a Veronicăi Micle. Pornirea ei era de sorginte pur materială. Departe de a fi fost cochetă, mama era de o mare simplicitate în îmbrăcăminte; n-avea niciodată mai mult de o rochie, două. La Viena i se recomandase să pună pudră în urma afecțiunii de piele de care suferise acolo timp de 6 luni. De aici credința în oarecare cochetărie, deși frumusețea ei, aproape legendară pe vremuri, n-avea nevoie de nici un artificiu.
După moartea tatei, survenită în august 1879, am trăit cu toatele din pensiunea de 160 franci. La un moment dat, a venit în parlament propunerea — votată în secțiuni, de a i se spori pensiunea, dar influențe anumite – în legătură tot cu «drama Eminescu-Micle» – au zădărnicit proiectul”, a mai povestit Virginia Micle Gruber.
Moartea Veronicăi Micle, la două luni după cea a lui Eminescu
Ea a vorbit și despre tentativa de sinucidere a Veronicăi Micle, într-un moment în care relația cu Eminescu se răcise.
„Cred că mama a făcut, la un moment dat o încercare de sinucidere, dar a fost salvată. Faptul s-a întâmplat în București, pe când Eminescu era la «Timpul» și în momentul unei „răciri” din partea lui. La aceste toate se află aluziuni în scrisorile «Dimineței» cred”, a mai povestit fiica cea mică a Veronicăi Micle.
Totodată, ea a dat detalii și despre moartea Veronicăi Micle, despre care s-a speculat că ar fi fost cauzată de o otravă. Tânăra credea că, dacă ar fi fost așa, atunci nu a fost un act premeditat, ci o otrăvire accidentală. Moartea Veronicăi a survenit în același an ca și Mihai Eminescu, la un interval de doar două luni.
„S-a întâmplat că în una din seri, pe când eram cu mama la mănăstirea Văratic, ea s-a plâns de o teribilă durere de cap. Refuzase să ia bromuri, dar în acea seară durerile fiind insuportabile, a rugat pe d-ra Curelescu, sora farmacistului cu același nume, să-i aducă bromură multă: «O să iau o doză mare, ori mă fac bine, ori mor încalte». A consumat doza adusă și s-a culcat. Dimineața la 8 am găsit-o fără grai, fără cunoștință”, a povestit Virginia Micle.
Veronica Micle a sperat la o căsătorie cu Eminescu
Fiica a mai dezvăluit că după ce a rămas văduvă, Veronica Micle se gândea la o căsătorie cu Mihai Eminesc deoarece nu-și dorea o relație frivolă, trecătoare.
„Din partea ei, acesta era un vis, după moartea tatei. Ea nu înțelegea o legătură frivolă și în această privință te va documenta singura scrisoare ce am păstrat— sau «salvat» — datată trei luni de la moartea tatei. Te poți convinge că nu e scrisă pe hârtie parfumată, ci pe o simplă hârtie încadrată în doliu. Scrisorile pe care le-a văzut d. Mille și despre care a vorbit în „Letopiseț” vor fi fost păstrate de cineva într-o cutie parfumată, aceasta e credința mea”, a concluzionat Virginia Micle, în articolul din 1908 din Adevărul, citat de dosaresecrete.ro.
Scrisoarea Veronicăi Micle către Mihai Eminescu
Odată cu articolul, ziarul a dat publicității și scrisoarea prin care Veronica Micle îi vorbea lui Mihai Eminescu despre dorințele sale în legătură cu viitorul relației lor.
„Scumpul și iubitul meu Eminescu,
Eu am fost menită de soartă a plăti totdeauna scump un ceas de mulțumire și fericirea mea nespusă care am simțit-o lângă tine, nebuniile fericite și acea beție divină, atâtea momente de nespusă și nemărginită fericire desigur că nu puteam decât să le plătesc foarte scump, atât de scump încât mi-e groază a mă opri lung timp asupra acestui preț.
Eminescule, la primul moment am vrut să mor, dar m-am gândit la sufletul tău, la tot ce ai suferit tu pentru mine și te-am iertat și te iert, deși răul durează încă. Tu ai pentru mine atâtea circumstanțe atenuante încât nu pot măcar să-ți port ură îndelungată, însă mi-e jale: cum de n-ai avut tu încredere în iubirea mea, în bunătatea inimii mele față de tine și să mă fi făcut atentă la toate consecvențele, căci îți jur pe D-zeul meu…
…Dar să le lăsăm aceste; tu mi te plângi de dureri rheumatismale cu bătăi de inimă; sunt simptome rele pe care tu trebuie, dacă mă iubești, să cauți să le combați și să te curezi serios, căci eu voiesc ca tu să fii iubitul meu tovarăș și să uităm relele trecutului, să ne creăm o viață nouă.
…Iubitul meu Eminescu, tu când vei veni la Iași vei găsi cumpărată pentru ziua numelui tău o țigaretă de chihlimbar; ți-aș trimite-o, dar prefer să ți-o dau când tu vei veni la aniversarea «Junimei», când sper că voi avea fericirea să te revăd. Până atunci, primește mii și dulci îmbrățișări și sărutări de la Veronica ta, care nu încetează de a te iubi.
2 Noiembrie 1879, Iași,
Veronica”