O femeie și-a pierdut viața din cauza unui stop cardiorespirator, suferit după ce a născut. Medicii nu au mai putut face nimic.
Tragedie pentru o femeie în vârstă de 28 ani, din judeţul Vrancea, care era infectată cu SARS-CoV-2 și a murit, duminică, la Maternitatea „Buna Vestire” din Galaţi, după ce ce a născut prin cezariană o fetiţă.
După cum a aunțat medicul Costinela Georgescu, tânăra a fost testată pozitiv la data de 7 decembrie, a venit la maternitatea gălăţeană prin transfer de la Spitalul Municipal Adjud, în ziua de 11 decembrie, la data de 12 decembrie a născut prin cezariană o fetiţă care cântărea 2.600 grame, cu testul PCR negativ, iar pe 13 decembrie a murit în urma unui stop cardiorespirator.
A născut o fetiță de 2.600 de grame
„Pacienta, în vârstă de 28 ani, a venit în data de 11 decembrie, la ora 14.00, prin transfer de la Spitalul Municipal Adjud, cu diagnosticul sarcină în 35 de săptămâni, insuficienţă respiratorie acută în contextul infecţiei cu SARS-CoV-2, confirmată prin testul PCR efectuat în data de 7 decembrie, şi simptomatologie psihiatrică sub tratament. În data 12 decembrie, comisia de medici din unitatea noastră a hotărât, datorită simptomatologiei şi agitaţiei psihomotorie pe care o prezenta mama, intervenţia şi naşterea prin operaţie cezariană. S-a născut o fetiţă de 2.600 grame, pentru care s-a făcut testul PCR negativ”, a declarat Costinela Gerogescu, reprezentantă a Spitalului „Buna Vestire” din Galați.
Bebelușul este în stare bună
Fătul este într-o stare bună şi este internat în secţia de neonatologie a spitalului nostru. Din păcate, starea mamei s-a agravat în cursul zilei de ieri (13 decembrie - n.r.), astfel că la ora 15,45 a fost înregistrat decesul prin insuficienţă cardiorespiratorie acută şi stop cardiorespirator, care nu au răspuns la manevrele de resuscitare", a mai anunțat managerul spitalului.
Altfel, o femeie din Singapore, care a contractat coronavirus, în luna martie, atunci când era însărcinată, a născut în luna noiembrie un copil care are anticorpi contra coronaviruslui. Femeia a avut o formă ușoară a bolii și nu s-a resimțit nici după naștere.