Polițiștii au început o anchetă penală în cazul unei tinere de 18 ani din comuna Mărăcineni, care și-a pus capăt vieții după o ceartă cu iubitul său. Cazul este considerat drept moarte suspectă și este investigat în prezent de autorități, potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.
Surse judiciare au declarat că tânăra a fost descoperită fără suflare, spânzurată într-o anexă a locuinței de către tatăl său, care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita ajutorul poliției și serviciilor medicale. Pentru cercetări, la locul incidentului a sosit un echipaj al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ.
O fată de 18 ani s-a sinucis după ce s-a certat cu iubitul
„IPJ Buzău a fost sesizat printr-un apel la 112 de către tatăl tinerei despre eveniment. La faţa locului s-au deplasat poliţişti pentru cercetări, fiind deschis la acest moment un dosar penal pentru moarte suspectă. Sunt aşteptate rezultatele necropsiei pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs decesul”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.
Potrivit informațiilor provenite de la surse judiciare, nu au fost identificate urme de violență asupra fetei. Conform acestora, se pare că tânăra și-a pus capăt zilelor prin sinucidere după o ceartă pe care o avusese cu iubitul său cu o zi înainte, informează Agerpres.
Astfel de cazuri au loc destul de frecvent la noi în țară. Spre exemplu, în vara anului trecut, o tânără din Sinaia s-ar fi aruncat de pe un pod după o ceartă cu iubitul. Fata avea numai 24 de ani și a fost găsită fără viață sub un pod de la marginea localității.
Principala ipoteză a fost că fata s-ar fi sinucis, după o ceartă cu iubitul ei. Chiar el a anunțat că i-a găsit trupul, după două zile de căutări.
Tânăra se mutase la Predeal, unde locuia împreună cu iubitul ei. Cu câteva zile înainte de tragedie, între cei doi a izbucnit o ceartă. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că fata și-a strâns lucrurile și a plecat, în toiul nopții. El a căutat-o de unul singur, iar luni i-a văzut mașina în apropierea unui pod din Sinaia. A observat apoi trupul neînsuflețit și a anunțat poliția.