Tragedie cu minori. Doi copilași au murit după ce casa le-a luat foc. Greșeala mamei i-a costat viața

Sursa foto: Arhiva EVZ

Doi copii și-au pierdut viața, sâmbătă, într-un incendiu, după ce au fost lăsați nesupravegheați de mama lor, care plecase să adune lemne cu băiatul cel mare.

Tragedie petrecută, sâmbătă, la Târgu Mureș, după ce doi copii au murit într-un incendiu. Micuții aveau 3 luni, respectiv 1 an și 9 luni și se aflau acasă, nesupravegheați. Mama lor, o tânără în vârstă de 20 de ani, a lăsat mâncarea pe foc și a plecat să adune lemne pentru foc. Era însoțită de băiatul ei de 4 ani.

Copii au fost lăsați nesupravegheați de mama lor. Mâncarea a rămas pe foc

Copilul a fost cel care a observat focul care le cuprinsese casa și a început să strige după ajutor. Alertați, vecinii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş.

Pompierii au intervenit imediat şi au stins flăcările care cuprinseseră deja toată casa. Din păcate, salvatorii nu au mai putut face nimic pentru cei doi copii aflaţi în interiorul casei. Aceştia au fost declaraţi morți de echupajul medical care a sosit la locul tragediei. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ce se precizează în comunicatul oficialilor de la IPJ Mureș. Polițiștii au deschis un dosar penal după tragedie

„Astăzi, în jurul orei 14:40, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la un imobil din Târgu Mureș, are loc un incendiu. La fața locului, s-au deplasat polițiști, jandarmi și forțe I.S.U, procedându-se la lichidarea incendiului. În urma verificărilor efectuate, în interiorul imobilului, au fost identificați doi minori, de 3 luni și 1 an si 9 luni, care, din nefericire, au fost declarați decedați.

Aceștia urmează a fi transportați la I.M.L Târgu Mureș, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor deceselor.

În cauză, polițiștii au deschis dosar penal, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub supravegherea unității de parchet competente", se arată într-o informarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.