TRAGEDIA DIN APUSENI. GALERIA EROILOR care şi-au riscat viaţa PE GRATIS. Doctorul care era în CONCEDIU FĂRĂ PLATĂ în timpul misiunii
- Cristina Lica
- 22 ianuarie 2014, 18:51
Cei patru medici şi studenta care s-au aflat, luni, la bordul avionului trimis după organe la Oradea sunt voluntari în transplant şi formează unul dintre cele mai bune echipaje specializate în prelevări.
Chirurgul Sorin Ianceu, 37 de ani, unul dintre doctorii care au văzut moartea cu ochii în urma accidentului aviatic, este printre pionierii activităţii de transplant la Spitalul din Oradea, începute în 2008. La ora actuală, e singurul medic din ţară, în afară de profesorul Irinel Popescu şi echipa de la Fundeni, care poate preleva ficat de la donatori în moarte cerebrală şi are la activ peste o sută de recoltări. Face totul din pasiune, nefiind remunerat pentru această activitate. Tânărul medic este căsătorit cu o rezidentă şi are doi copii mici. Din fericire, starea sa de sănătate e stabilă, necesitând doar o operaţie pentru fractura la gleznă.
- TRAGEDIA AVIATICĂ DIN APUSENI. De ce nu a depistat Poliția telefoanele din AVIONUL PRĂBUȘIT?. Explicația e HALUCINANTĂ
Sacrificii pentru meserie Colegii au numai cuvinte de laudă despre Sorin Ianceu. "De şase ani de când am început prelevarea de organe la Oradea, au trecut pe aici mai mulţi rezidenţi, dar cu consecvenţa şi entuziasmul lui nu a fost niciunul. În ultimul timp nici nu mai era nevoie să îl chem eu, venea singur. Face o echipă extraordinară cu doctorul Radu Zamfir, de la Fundeni, se crease o legătură între ei", a povestit, pentru EVZ, Carmen Pantiş (foto), coordonatorul de transplant din Bihor. Întâmplarea a făcut ca medicul orădean să se afle, luni, în Bucureşti, unde urma un curs de perfecţionare la Fundeni. Din dragoste pentru meserie, îşi luase concediu fără plată pentru a participa la această activitate şi locuia într-un cămin studenţesc. Soţia, în stare de şoc Când spitalul din Oradea a anunţat că are un donator, chirurgul s-a urcat fără ezitare în avion. "La 13.30 m-a sunat şi mi-a zis că au plecat şi la 15.30 să trimit ambulanţa după ei la aeroport. La 16.00, văzând că a ajuns şi echipa de la Cluj, ce venise pentru rinichi, leam telefonat. Mi-a zis că avionul s-a prăbuşit. Sincer, am crezut că e o glumă", spune medicul Carmen Pantiş a fost cea care i-a dat vestea soţiei acestuia, medic urgentist la spitalul din Oradea. "Era la Piteşti, la părinţii ei, împreună cu cei doi copii. A fost şocată, dar primul gest pe care l-a făcut a fost să se urce în maşină cu vărul ei şi să plece la spitalul din Cluj", spune medicul Pantiş.
- Vicepreședinte CJ Alba: Salvamontiştii care au participat la căutarea avionului- coordonaţi de ISU şi dirijaţi spre piste greşite pe baza coordonatelor GPS eronate
CLICK AICI PENTRU POZE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI AVIATIC Medic militar în devenire, căzut la datorie Aurelia Ion, a doua victimă a accidentului aviatic de lângă judeţul Cluj, pe lângă pilotul Adrian Iovan, era studentă în anul V la Institutul Medico- Militar din Bucureşti şi făcea practică la Institutul Fundeni cu echipa de transplant. La 23 de ani, era sublocotenent şi visa să îmbrace şi haina militară, şi halatul de medic. Colegii şi profesorii spun că era o elevă eminentă şi de aceea era mereu selectată pentru a lua parte la astfel de misiuni. Mai fusese la o serie de prelevări de organe de la donatori în moarte cerebrală. Tânăra decedată în accidentul aviatic visa de mică să fie doctoriţă
- Respect, Aura Ion!
Doliu pe Facebook "Şi-a dorit din copilărie să fie medic şi să îmbrace uniforma militară. Noi avem dublă calitate: cea de medic şi cea de ofiţer. Am jurat credinţă patriei chiar cu preţul vieţii. Era o fată care învăţa excepţional, mi-a fost studentă. Drept dovadă pentru acest lucru, se afla împreună cu unii dintre cei mai buni medici în acel avion", a declarat comandantul Institutului Medico-Militar, colonel Dragoş Cuzino. În semn de solidaritate, colegii ei de la Institutul de Medicină Militară, împreună cu cei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, şi-au schimbat fotografia de profil cu un pătrat negru. După halatul alb, uniforma militară a fost a doua mare dragoste a Aurei
- RESPECT! Studenta care a murit în ACCIDENTUL aviatic din Apuseni era VOLUNTARĂ în programul de transplant
Medicul care se pregăteşte de transplant Un alt medic aflat în avionul morţii, Cătălin Pivniceru, este chirurg la Spitalul "Sf. Maria" din Bucureşti. Este unul dintre doctorii pe care spitalul contează, mai ales că în curând s-ar putea face şi aici transplant de ficat. Medicul urma un curs în acest sens şi mergea voluntar la misiuni de prelevare de organe. Din fericire, starea sa de sănătate este bună. "În scurt timp, când situaţia o va permite, va reveni în Bucureşti. Făcea un curs benevol, era voluntar în această misiune", ne-a declarat mangerul Spitalului "Sf. Maria", Narcis Copcă. Şi pacienţii sunt încântaţi de el. "E un medic extraordinar, foarte săritor. Nu m-a dezamăgit niciodată", ne-a povestit o fostă pacientă. (G.R.)
- Asociația Transplantaților din România: “Cei care și-au pierdut viața sunt eroii noștri”
Purtătorul de cuvânt, devenit subiect de ştire Valentin Calu (43 de ani), chirurg generalist şi purtător de cuvânt la Spitalul Elias, le-a dat fiori reci colegilor săi, care au aflat din presă că s-a prăbuşit avionul în care se afla. Ca şi ceilalţi membri, participa voluntar în această misiune, parte dintr-un curs de perfecţionare ţinut de profesorul Irinel Popescu. "A fost o stare de panică în spital. Am ţinut legătura cu el prin telefon. Ne povestea că sunt izolaţi, în pădure, cu zăpadă, că se ajută unii pe alţii şi că au făcut focul cu haine. Mi s-a părut calm", ne-a declarat Doina Dimulescu, managerul Spitalului Elias. Medicul a suferit mai multe fracturi costale şi o fractură la coloană, fără afectarea măduvei şi mai multe echimoze. CITIȚI ȘI:
- SALVAREA era în HANGAR. Doctorii ZBOARĂ cu ”CONSERVE” MORTALE, pentru transportul organelor, în timp ce aeronava de 1 MILION DE EURO le este INTERZISĂ | FOTO
- CUTREMURĂTOR. PRIMUL LOCALNIC care a ajuns la EPAVA AVIONULUI: "Noi i-am găsit într-o oră şi jumătate fără GPS, fără nimic"
- CAUZA ACCIDENTULUI aviatic din Apuseni. AVIONUL avea GHEAȚĂ pe ARIPI. Ce voia să FACĂ IOVAN pentru A DEZGHEȚA avionul și CE A PROVOCAT PRĂBUȘIREA
- FILMUL ACCIDENTULUI AVIATIC din Munții Apuseni: Pilotul Adrian Iovan și o femeie au murit. STAREA RĂNIȚILOR și ANCHETA | IMAGINI de la locul tragediei