Incendiul din secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean din Piatra Neamț ar fi avut drept cauză supraîncălzirea unor prelungitoare electrice.
Surse din rândul anchetatorilor susțin că incendiul de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț ar fi izbucnit din cauza unor prelungitoare de calitate proastă folosite pentru conectarea echipamentelor la rețeaua electrică. După mai multe cercetări, anchetatorii analizează această ipoteză, după cum relatează Antena 3. În aceste condiții, dacă ipoteza celor care investighează se dovedește corectă, se pare că ancheta de la Spitalul Județean din Piatra Neamț va lua un alt curs.
Inițial s-a crezut că focul a avut drept cauză un injectomat care nu ar fi funcționat în parametri. Conform sursei citate, incendiul ar fi fost precedat la scurtă vreme de o explozie, lucru care se pare că ar fi fost confirmat și de localnicii din zona spitalului care au auzit bubuitura.
Asistenta a fost prima rănită
În incendiul care a izbucnit la secția de Terapie Intensivă, prima rănită a fost o asistentă care a intrat în salon ca să vadă de unde provine fumul care ieșea pe holurile spitalului. Pantalonii femeii au luat foc, iar ea a strigat alarmându-l pe medicul Cătălin Denciu care, văzând ce se petrece, a început să evacueze pacienții din cel de-al doilea salon de Terapie Intensivă.
Evacuarea a fost îngreunată de panourile montate, fără autorizație, pentru amenajarea a două culoare separate pentru pacienții COVID-19 și pentru medici. Unul dintre panouri bloca ieșirea pe care ar fi trebuit scoși pacienții.
De menționat că traseele au fost propuse de medicul epidemiolog al spitalului, angajat cu jumătate de normă la spital. Acesta activează și în cadrul DSP Piatra Neamț, fapt ce îl plasează într-un conflict de interese, având în vedere că el solicită autorizarea DSP din partea spitalului și tot el, ori colegii săi, se ocupă de analiza și eliberarea documentului.
Cinci pacienți nu au fost identificați
Inițial, în tragedia de la spitalul din Piatra Neamț, și-au pierdut viața un număr de 10 persoane, pacienți aflați în salonul în care au izbucnit flăcările, iar alți șapte, între care și medicul de gardă, Cătălin Denciu, au fost grav rănite.
Nici unul dintre pacienții din primul salon, acolo unde a izbucnit focul nu a mai putut fi salvat, flăcările fiind prea puternice pentru a fi evacuați.
Autopsia pacienților decedați în incendiu a arătat că aceștia au murit din cauza asfixierii cu fum precum și a arsurilor. Cinci 5 victime nu au putut fi identificate, astfel că li s-a prelevat probe ADN pentru o expertiză medico-legală. Ceilalți decedați vor putea fi ridicați de rude și de aparținători.