Tradiții de Lăsata Secului. Preparatele tradiționale ce nu pot lipsi de la masă
- Iulia Moraru
- 17 martie 2024, 09:32
Lăsata Secului, sărbătorită pe 17 martie anul acesta, este o zi în care oamenii își permit să mănânce de dulce pentru ultima oară, deoarece următoarea zi marchează începutul unuia dintre cele mai importante posturi din calendarul Bisericii Ortodoxe, Postul Paștelui.
În ziua de Lăsata Secului, credincioșii ortodocși respectă diverse tradiții și obiceiuri cu scopul de a avea noroc pe tot parcursul anului. De asemenea, în această zi de sărbătoare există anumite preparate tradiționale ce nu pot lipsi de la masă.
Lăsata Secului. Plăcinta cu brânză nu trebuie să lipsească
În această zi, românii se adună la masă împreună cu cei dragi pentru a savura o varietate de preparate pe bază de lapte și ouă.
Printre opțiunile culinare preferate se numără plăcinta cu brânză dulce sau sărată, paste, pandișpan, eclere, clătite, gofre, mămăligă cu brânză și smântână, și bulz.
De asemenea, sunt disponibile și fructe și legume. Pentru cei care evită consumul de carne, există alternative precum soia, avocado, spanac, mazăre, cartofi, năut, fasole și linte pentru a obține proteinele necesare.
În anul 2024, Postul Paștelui debutează pe data de 18 martie și se întinde pe o durată de 48 de zile. Pe parcursul acestui timp, credincioșii se abțin de la consumul de produse din carne, ouă sau lactate.
Totodată, este recomandat să acorde o atenție sporită momentelor de rugăciune și purificării spirituale.
Tradiții și obiceiuri în această zi de sărbătoare
De Lăsata Secului, e bine ca finii să-și viziteze nașii, ducându-le diverse cadouri. Este obișnuit ca finii să aducă daruri nașilor lor, cum ar fi o găină friptă, un colac mare sau o turtă în foi, însoțite de o sticlă de vin.
În plus, finii ar trebui să-și ceară scuze de la nași pentru orice greșeli comise în trecut.
După împăcare, se desfășoară o masă festivă cu plăcinte umplute cu fructe și legume, precum și cu struguri sau stafide, simbolizând prosperitatea și vitalitatea spirituală.
În regiunea Bărăganului, există un obicei tradițional în care localnicii strâng toate oasele și resturile de mâncare pe o față de masă și apoi, a doua zi, le aruncă spre răsărit. Totodată, ei rostesc formula:
„Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate şi de la holdele mele oprite”, potrivit ziarulunirea.ro.