Toţi români trebuie să ştie! Ce se întâmplă dacă schimbi furnizorul de gaze

Consiliul Concurenţei anunţă că factura la gaze ar putea scădea cu peste 200 de lei/lună la iarnă, dacă schimbăm furnizorul.

Toți consumatorii casnici ce folosesc gaze pentru încălzire vor plăti iarna asta facturi mai mici cu sume care sunt cuprinse între 60 și 150 de lei pe lună, dacă schimbă contractul sau furnizorul, conform unui comunicat al Consiliului Concurenței.

Anunț important pentru toți românii de la bloc

Autoritatea de concurență a finalizat prima etapă a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici. Astfel, cele mai mari reduceri, de peste 200 de lei, le vor simți cei care locuiesc în zone mai friguroase ale țării, iar, drept urmare, folosesc un volum mai mare de gaz ca să se încălzească.

Ca urmare, Consiliul Concurenţei recomandă persoanelor care folosesc gazele naturale să ia în considerare schimbarea contractului sau a furnizorului, astfel încât să aleagă varianta cea mai avantajoasă, înainte de venirea sezonului rece.

În atare context, autoritatea de concurență atrage atenția și asupra importanței analizării cu atenție a clauzelor contractuaale care sunt incluse în ofertele de furnizare.

De asemenea, analiza Consiliului Concurenței a evidențiat faptul că, până acum, procesul de liberalizare a furnizării gazelor naturale consumatorului casnic nu a generat un interes semnificativ pentru clienții casnici. În prima lună de la începutul liberalizării, o mare parte dintre clienții casnici au fost pasivi, iar cea mai mare parte a celor care au trecut în regim concurențial au făcut asta fără a schimba furnizorul curent de gaze naturale.

Astfel, la sfârșitul lunii iunie 2020, înainte de a se fi demarat procesul de liberalizare, clienții casnici cărora li se furnizau gaze naturale în regim concurențial reprezentau 12,1% din totalul consumatorilor casnici, ajungând la aproximativ 19% în iulie 2020.

Doar 2% dintre clienții casnici ce au trecut în regim concurențial în luna iulie

“Credem că acest lucru este rezultatul unui cumul de factori. Pe de o parte, în perioada verii, volumul redus al gazelor naturale consumate nu a generat un interes deosebit pentru schimbarea furnizorului, aşa cum s-ar putea să fie cazul în timpul sezonului rece, când consumatorii ar putea fi mult mai interesaţi de preţul gazelor naturale şi de diferenţele de preţ ale diverşilor furnizori. Pe de altă parte, ofertele de gaze naturale realizate la debutul procesului de liberalizare s-ar putea să nu fi fost suficient de atractive pentru a determina schimbarea furnizorului curent de gaze naturale de către clienţii casnici. Nu în ultimul rând, nivelul de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare, în general, şi la modalitatea de schimbare a furnizorului, în particular, ar putea fi mai redus decât cel dorit”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Este necesară desfășurarea unei campanii de informare publică

Prin urmare, Consiliul Concurenței este de părere că, cel puțin până în iulie 2021, este necesară desfășurarea unei campanii de informare publică, axată pe mai multe direcții.

Eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui să fie intensificate și continuate pe parcursul întregului proces, iar presiunea concurențială exercitată de consumatorii casnici bine informați este esențială pentru succesul liberalizării.

Astfel, Autoritatea de concurență a analizat și o parte a ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial elaborate de titularii licențelor cu ocazia liberalizării, dar și a proiectelor de contracte ce sunt propuse de aceștia spre a fi încheiate cu consumatorii casnici pe piața concurențială.

Există și clauze contractuale care pun clienții în dificultate

O mare parte a furnizorilor au inclus în ofertă un abonament, stabilit în sumă fixă/zi/loc de consum. Asta permite, în principiu, furnizorului să oferteze clienților casnici un preț unitaar al gazelor mai mic decât cel din alte oferte proprii, care nu conțin un abonament, sau față de prețul care este propus de alți furnizori pe piața concurențială.

Ofertele de gaze naturale cu abonament reprezintă produse ce asigură avantaje în cazul clienților cu un anumit nivel de consum, așadar, o parte dintre clienții casnici, cei cu un consum relativ scăzut, s-ar putea dovedi dezavantajoase.

Astfel, consumatorii ar trebui să aleagă dintre ofertele propuse de furnizori după efectuarea unei evaluări privind avantajul sau dezavantajul achitării unui abonament.

Sunt și clauze contractuale care pun clienții în dificultate

În cadrul acestei analize, Consiliul Concurenței a constatat că, cu toate că majoritatea au respectat reglementările specifice ale ANRE, unele ioferte și contracte cuprind și clauze care, în anumite situații, pot să genereze bariere în calea clienților casnici să aleagă în deplină cunoștință de cauză cele mai potrivite condiții de furnizare ori care pot să blocheze, fie și temporar, posibilitatea clienților casnici de a schimba furnizorul de gaze naturale.

Consiliul Concurenţei mai recomandă consumatorilor să fie atenţi la clauzele contractuale, spre exemplu la cele ce privesc garanţiile solicitate de furnizor, termenul de plată a facturii, penalităţile de întârziere, dar şi eventuale clauze ce ar putea îngreuna o schimbare ulterioară a furnizorului de gaze naturale.

“Vom colabora cu Autoritatea de reglementare în domeniu şi cu Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor pentru a verifica condiţiile generale de furnizare a gazelor naturale şi/sau a contractelor de furnizare şi pentru a identifica posibilele clauze abuzive sau practici înşelătoare. Trebuie descurajat orice comportament incorect al furnizorilor de gaze naturale, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare a activităţii de furnizare de gaze naturale către clienţii casnici”, a mai specificat preşedintele Consiliului Concurenţei.

ANRE a pus la dispoziţia clienţilor o aplicaţie web care să ofere informaţii comparative privind ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale

 

Aplicaţia a fost revizuită recent, iar modificările aduse de autoritatea de reglementare vizează o mai bună comparabilitate a ofertelor furnizorilor de gaze naturale. De asemenea, Consiliul Concurenţei mai îndeamnă consumatorii casnici să folosească noile facilităţi ale comparatorului ANRE pentru identificarea celor mai potrivite oferte.

Autoritatea de concurenţă mai încurajează consumatorii casnici să parcurgă cu atenţie ofertele furnizorilor, dar şi să solicite clarificări acestora cu privire la clauzele contractuale. În plus, Autoritatea de concurenţă crede oportună introducerea unui contract standard de furnizare, care să prevadă clauze şi condiţii unice și prezentate într-o manieră clară, transparentă şi completă. Așa, toţi operatorii ar asigura o ofertă de gaze naturale care să aibă la bază acelaşi tip de contract, fără a limita libertatea comercială a furnizorilor de a oferi clienţilor casnici şi alte contracte în regim concurenţial.

Racordarea la gaze, gratuită

La sfârşitul lunii mai 2020, comparatorul ANRE al ofertelor de gaze naturale includea oferte-tip pentru 46 de furnizori, societăţi ce aveau deja în portofoliu clienţi casnici cărora le furnizau gaze naturale în regim concurenţial, dar şi furnizori ce încercau să atragă astfel de consumatori. Acum, 62 de furnizori au oferte publicate în comparatorul ANRE, fapt care arată interesul crescut al furnizorilor de gaze naturale pentru clienţii casnici. De precizat este că piaţa de gaze naturale din România a fost complet liberalizată la 1 iulie 2020.

Recent, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a emis un ordin prin care racordarea clienților casnici la rețelele de distribuție a gazelor naturale este gratuită. Conform ordinului ANRE, toate cheltuielile de racordare la rețea vor fi suportate de către distribuitor.