Toţi angajaţii de la Cotroceni, verificaţi de ITM

Toţi angajaţii de la Cotroceni, verificaţi de ITM

Toate persoanele angajate în cadrul Preşedinţiei vor fi anchetate de ITM. Se vor verifica, printre altele, condiţiile de angajare, securitatea muncii, dar şi studiile - de care depinde nivelul de salarizare.

Este vorba despre un control generalizat, la nivelul întregului personal, anunţă RTV. Ministrul Educaţiei preciza, ieri, că a trimis o comisie să verifice situaţia studiilor lui Daniel Funeriu, consilier prezidenţial şi fost ministru al Educaţiei. 

Informaţia a fost confirmată şi de Inspecţia Muncii. Conform reprezentanţilor instituţiei, conform Mediafax, sesizarea Ministerului Educaţiei legată de fostul ministru Daniel Funeriu a fost înregistrată şi redirecţionată către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bucureşti, spre soluţionare.

Controlul nu este o surpriză pentru şeful statului. Aseară, la ceremonia de depunere a jurământului de către Puiu Haşotti, ministrul Culturii, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, prezentă la eveniment, că aşteaptă Inspecţia Muncii. Informaţiile de astăzi subliniază faptul că este un control al ITM faţă de toţi angajaţii preşedintelui Traian Băsescu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom reveni cu amănunte CITIŢI ŞI:

  • Atac pe toate fronturile împotriva lui Băsescu
  • Ministrul Pop caută diploma lui Funeriu
  • Traian Băsescu către Mariana Câmpeanu: Aştept Inspecţia Muncii!
  • RĂFUIALĂ. Liviu Pop, pe urmele diplomei lui Daniel Funeriu. PLUS o nouă greşeală de exprimare a ministrului | VIDEO