Tot mai mulţi români doresc să-şi instaleze sisteme de securitate acasă
- Antonia Hendrik
- 26 octombrie 2020, 13:07
Tot mai mulţi români plănuiesc să își monteze sisteme de securitate, în special cei care locuiesc la bloc. Sondajul arată că cei interesaţi ar alege un sistem cu alarmă, cât și cu monitorizare video.
Sondajul arată că patru din zece români, care nu dispun deja de un sistem de securitate, iau în calcul achiziţia şi montarea unuia în următoarele 12 luni, potrivit Atu Tech (a2t.ro), magazin online de sisteme de securitate din România.
Românii care locuiesc la bloc sunt cei mai interesaţi
Potrivit sursei citate, peste 51% dintre cei care au în vedere instalarea unui sistem de securitate acasă locuiesc în apartamente la bloc, 45% deţin o casă individuală, restul iau în calcul să instaleze sistemele în locuinţele de vacanţă.
„De la an la an, și, cu atât mai mult în contextul actual, când majoritatea petrece mai mult timp în casă, românii conștientizează tot mai mult importanța și utilitatea unui sistem de securitate instalat în interiorul locuinței. Românii pun mai mult accent pe siguranță și protecție și sunt mai preocupați de aceste aspecte, fiind dispuși să investească cu mai mare ușurință în această direcție”, spune Sorin Felea, director Atu Tech.
Românii doresc un sistem complex de securitate
Totodată, peste 40% dintre cei care iau în calcul achiziţia unui sistem de securitate în următoarele 12 luni, vor opta pentru un sistem complex, dotat atât cu alarmă, cât şi cu monitorizare video şi, în plus, să includă opţiuni suplimentare, precum: detectoare de fum şi gaze, interfoane, automatizări şi controlul accesului.
Sondajul mai arată că 43% dintre respondenţi consideră că cel mai important aspect pentru siguranţa locuinţei este instalarea unui sistem de monitorizare video şi audio, iar aproape 30% spun că este necesar şi un stil de viaţă preventiv, care presupune încuierea uşilor şi ferestrelor la plecarea de acasă şi pe parcursul nopţii, instalarea unui sistem de iluminare, golirea cutiei poştale cu regularitate etc. Asta în condiţiile în care 71% dintre respondenţi se aşteaptă ca rata infracţionalităţii să crească în următoarele luni.
Pe de altă parte, un sfert dintre români sunt dispuşi să plătească peste 1.000 de lei pentru achiziţia şi instalarea unui sistem de securitate acasă, în creştere faţă de anul trecut, 31% ar putea aloca între 400 şi 600 de lei, iar 24% între 800 şi 1.000 de lei pentru securizarea locuinţei.
Preţul unui sistem de supraveghere complex cu 4 camere cu rezoluție Full HD și toate accesoriile incluse, inclusiv hard disk, este de 900 – 1.000 de lei.
Specialiștii în sisteme de securitate Atu Tech (A2T.ro) recomandă ca instalarea să fie făcută de instalatori autorizați. Atu Tech dispune de o rețea de peste 600 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel național, fiind compania cu una dintre cele mai mari rețele de instalatori din România.
În plus, Atu Tech (a2t.ro) oferă tot ecosistemul de servicii într-un singur loc, clienții având la dispoziție, pe lângă posibilitatea de achiziție a produsului și accesul la o rețea națională de instalatori, și transportul gratuit la comenzi mai mari de 500 de lei, suport tehnic gratuit, accesarea de servicii de mentenanță, sau un plus de 10% discount dacă optează pentru programul Buy-Back, informează Agerpres.