Tot ceea ce trebuie să știi despre virusul SARS-Cov-2 și noua tulpină Omicron

Tot ceea ce trebuie să știi despre virusul SARS-Cov-2 și noua tulpină OmicronSursă foto: arhivă EVZ

De la începutul pandemiei și până în prezent, specialiștii susțin că noua tulpină Omicron are cele mai multe mutații. În ceea ce privește gradul de îngrijorare pe care îl ridică, aceasta este cea de-a cincea versiune a virusului SARS-Cov-2. Specialiștii de la secvențiere, de la Institutul „Matei Balş”, au făcut mai multe teste, în urma cărora au observat că Omicron a adunat toate mutațiile de la celelalte variante, plus alte câteva.

Oamenii de știință de la Institutul „Matei Balş” încearcă, pe baza studiilor efectuate în laboratorul de secvențiere, să răspundă tuturor întrebărilor legate de virusul SARS-Cov-2. Pentru început, specialiștii au prezentat unul dintre cele mai avansate instrumente de secvențiere, care îi ajută să obțină rezultate într-un timp extrem de scurt.

„Acesta este un instrument care face secvențiere de 9 generații, asta înseamnă că generează un număr mare de secvențe. Dacă cel din partea stângă generează 100 de secvențe în 24 de ore, acesta generează cam 25 de milioane de secvențe”, arată biologul Simona Paraschiv aparatura din laboratorul de la Institutul „Matei Balș”.

Toate mutațiile din din Afla, Beta, Gamma și Delta se află în tulpina Omicron. La acestea, s-au mai adăugat altele, ajungând la peste 30 de mutații. „Practic, mutațiile sunt cele pe care le-am întâlnit și la alte variante, însă combinația lor nu știm sigur cam ce efect va produce”, spune Marius Surleac, cercetător științific.

Specialiștii susțin că, momentan, numărul mare de mutații este singurul detaliu concret pe care îl au despre varianta Omicron. Au încercat să găsească și o explicație cu privire la modul în care aceasta a putut apărea, susținând că, cel mai probabil, s-a dezvoltat în organismul unei persoane imunodeprimate, care nu a avut puterea să se lupte cu virusul.

„Se știe că în Africa de Sud există mulți pacienți cu infecție HIV. Mediul ar fi propice pentru dezvoltarea mutațiilor în genomul SARS-CoV-2.

Faptul că se replică mai mult timp într-o persoană cu sistemul imunitar compromis îi permite virusului să selecteze mai multe mutații, pentru că sistemul imun practic nu reacționează și virusul persistă mai mult timp. Nu îl deranjează într-atât cât să îl elimine și persistența asta îi dă virusului voie virusului să evolueze în cadrul pacientului respectiv și acolo se adună mutațiile în timp”, explică Simona Paraschiv.

Este tulpina Omicron o variantă mai agresivă decât Delta?

Specialiștii de la Institutul „Matei Balș” susțin că nu au informații concrete cu privire la eficiența vaccinului. În marile laboratoare de la nivel mondial se studiază acest aspect, epidemiologii încercând să afle dacă Omicron poate păcăli anticorpii.

Un alt detaliu pe care cercetătorii îl știu cu exactitate este modul în care se răspândește noua tulpină, aceasta depășind viteza de infectare a variantei Delta. Momentan nu au fost înregistrate infectări grave cu Omicron, așa că specialiștii speră ca aceasta să nu fie și mai agresivă.

„Mă aștept să avem un val 5 - nu știu dacă va fi neapărat cu varianta Omicron, aici este de discutat -, dar vom avea un val 5 care va presupune un număr de infecții probabil destul de mare, dar cu forme care vor fi cu forme relativ ușoare. Imunitatea colectivă obținută la trecerea prin boală, indiferent de varianta virală, și faptul că totuși populația a fost și vaccinată într-un anumit procent vor face diferența. Imunitatea colectivă cred că va juca un rol important.

Acest lucru l-am văzut chiar în Africa de Sud. Cei mai mulți erau vaccinați. Contează foarte mult, mai ales doza a treia, booster-ul, se pare că joacă un rol extrem de important. Crește răspunsul imun și ajungem să avem o protecție care să ne salveze de o formă care să ne pună viața în pericol. Până la urmă, vaccinul face diferența între viață și moarte”, spune doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”.

Legat de severitatea infectărilor cu tulpina Omicron, biologul Simona Paraschiv susține că: „Primele date referitoare la severitatea bolii văd că nu sunt așa de îngrijorătoare. Pacienții din Africa de Sud evaluați și infectați cu această variantă parcă nu au aceleași severități, aceleași grad de severitate, ca cei cu Delta, de exemplu”.

COVID-19 se diferențiază ușor de alte virusuri, cum ar fi HIV

În România, există 7 laboratoare de secvențiere. Conform specialiștilor, de la începutul pandemiei de COVID-19 au fost efectuate peste 7.500 de secvențieri. Informațiile obținute de specialiștii români nu sunt ținute doar pentru țara noastră, ci sunt introduse într-o bază de date care cuprinde informații din toată lumea. Peste 5,6 milioane de secvențieri au fost efectuate la nivel global, dintre care peste 350 sunt infectări cu noua tulpină Omicron.

„E o bază de date internațională în care sunt încărcate secvențe de SARS-CoV-2. În momentul de față, din România sunt 7.700 de genomuri încărcate. Dacă este să ne uităm pe Europa, sunt aproximativ 3 milioane de genomuri încărcate. Din acestea, din Marea Britanie sunt încărcate un milion și ceva de secvențe”, arată cercetătorul științific Marius Surleac.

„Capacitatea de secvențiere la nivelul țării a crescut foarte mult în timpul pandemiei. Dacă la început, într-o rundă de testare puteam să testăm 5 tulpini - 5 izolate, 5 probe -, acum, după un singur an, putem să analizăm până la 100 de probe. Institutul Matei Balș secvențiază pentru mai multe regiuni, din Moldova, din Dobrogea. Împreună cu Institutul Cantacuzino acoperim întreaga suprafață a României”, arată biologul Simona Paraschiv.

Biologul de la Institutul „Matei Balș” a vorbit și despre modul în care se diferențiază virusul SARS-Cov-2 de HIV și hepatita C. Conform specialistului, COVID-19 nu își schimbă mereu înfățișarea așa cum o fac cele precizate anterior. Acest lucru se întâmplă pentru că nu există un vaccin în cazul lor.

„Virusul continuă să ne dea de furcă. Trebuie să păstrăm toate măsurile de prevenție, iar noi, ca parte ce ține de laborator, ca parte a rețelei de supraveghere, trebuie să fim cu ochii pe tulpinile care apar și care circulă și care ne pot pune probleme”, mai subliniază biologul Simona Paraschiv.

Ne puteți urmări și pe Google News