Acum 8 ani, pe 21 noiembrie 2006, murea la Washington una dintre cele mai luminoase figuri ale Ortodoxiei românești. A pătimit 21 de ani în temnițele comuniste, parcurgând calea de la infernul reeducării de la Pitești la pocăință și apoi la sfințenie.

Mărturiile despre perioada de cădere a tânărului legionar, distrus de sinistrul experiment KGB numit „Reeducare”, își amintește Dumitru Bacu:

„Dintre reeducaţii din celulă, cel mai periculos pe vremea aceea era un fost student în medicină, Calciu Gheorghe, poreclit „eminenţa cenuşie” a directorului Goiciu; Calciu era unul dintre cei mai devotaţi informatori pe care i-a dat reeducarea şi care a luat oarecum locul lui Ţurcanu.”

Ce minune s-a întâmplat cu sufletul lui de a reușit să iasă din prăpastie? Însuși Părintele avea să povestească smerit chinul urcușului său spre lumină:

”Refacerea mea a fost mult mai grea decât a altora, pentru că ruptura mea a fost mai mare. Eram un tânăr destul de naiv, un copil de țăran cu o credință puternică, cu o mare încredere în oameni. Eram foarte simpatizat. Chiar după ce am căzut se spunea despre mine “îngerul căzut cu ochii albaștri“, pentru că toată lumea m-a socotit ca pe un înger. Acum eram un înger căzut. Și suferința mea a fost așa de dură și ruptura mea a fost așa de totală, încât eu mi-am revenit mult mai greu.”

Dar, odată ajuns în lumină, ce explozie! Ce sfințenie copleșitoare!

Virgil Ierunca, în Fenomenul Pitești, notează despre Calciu un fapt cutremurător:

„N-a fost condamnat la moarte (sau i s-a comutat) şi a fost trimis după procesul său - separat de al lui Ţurcanu şi al lotului său - la secţia de exterminare de la Jilava, faimoasa cameră 53, unde a dovedit că se schimbase integral. S-a purtat, aveau să spună apoi colegii săi de celulă, ca un sfânt cu ei, mergînd până la sacrificiu. În cursul unei epidemii de dezinterie, şi-a tăiat venele pentru a da celor bolnavi să bea sânge. Când a ieşit din închisoare era profund religios, s-a înscris la teologie şi a ajuns profesor la Seminarul teologic. Predicile pe care le ţinea erau ascultate nu numai de studenţii săi, ci şi de studenţi de la ştiinţele exacte. În 1977, a fost dat afară din postul său de profesor, supravegheat, ameninţat, şantajat ca să se liniştească. Nu s-a liniştit. Ajutat de un grup de credincioşi ce se reuniseră pentru a-l apăra şi a scrie Patriarhului, Calciu n-a cedat. A fost din nou arestat la 10 martie 1979, condamnat la zece ani închisoare, comutaţi în şapte ani şi jumătate, şi supus unui regim de exterminare în închisoarea de la Aiud.”

Dan Lucinescu, un fost coleg de detenție de la Pitești, își amintește o altă întâmplare cu Gheorghe Calciu:

„Când, în urma unor crunte presiuni fizice a fost îndemnat să lovească un coleg de al lui, a căzut în genunchi în poziție de rugăciune și din ochii suferinzi, de căprioară rănită, începură să-i curgă lacrimi, iar din răni sânge”.

Dar poate cele mai roditoare fapte ale lui Gheorghe Calciu-Dumitreasa sunt cele „Șapte cuvinte către tineri”, pe care le-a rostit în Postul Paștilor din 1978, într-o perioadă în care Lagărul comunist începuse să fiarbă: Carta 77 în Cehoslovacia, Lech Walessa în Polonia sau Mișcarea Goma în România. Ceaușescu nu putea suporta așa ceva. Pentru curajul său de a rosti asemenea predici de la amvonul bisericii Mănăstirii Radu Vodă din București, Părintele Calciu avea să fie amenințat, șicanat, anchetat și apoi arestat și condamnat la 10 ani de închisoare.

Până la urmă, vor fi  „doar” 5 ani și jumătate, petrecuți în clinica de pshiatrie de la Jilava și în închisoarea de la Aiud. În fața valurilor de protest din Occident, grație mai ales intelectualilor români din exil (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Paul Goma), în vara lui 1984 este eliberat, iar în anul următor este forțat să părăsească țara, în ciuda opoziției sale.

Se stabilește cu familia sa în Statele Unite, unde devine un adevărat focar de ortodoxie. La Biserica Sfânta Cruce din Cleveland, unde slujea, veneau puhoi de oameni. Sub influența sa luminoasă, mulți s-au creștinat sau au trecut la ortodoxie. Este primit la Casa Albă cu toate onorurile de către Ronald Reagan și George Bush.

După 1989 și până la moartea sa în 2006, vine anual în țară, unde ține conferințe sau își vizitează prietenii vechi: Iustin Pârvu, Bartolomeu Anania, vechii colegi de temniță. Este îngropat la Mănăstirea Petru Vodă, alături de Iustin Pârvu.

Pentru a vă face o idee despre farmecul Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, reproducem mai jos, Primul cuvânt către tineri. Din păcate, litera scrisă, oricât de măiastră este, abia poate descrie magnetismul cuvântului GRĂIT al Părintelui. Un răspuns de dincolo de mormânt pentru toți cei care vor să blocheze accesul tinerilor la Hristos.

 

                                                                    CHEMARE

„Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele pe care a început Iisus a le face și a le învăța” (Fapte 1, 1)

A venit acum vremea, tinere, să auzi un glas care te cheamă. Un glas pe care nu l-ai mai auzit; sau poate da, dar pe care nu l-ai înțteles și nu l-ai ascultat. Este glasul lui Iisus! Nu tresări, nu te mira, nu zâmbi neîncrezător, tânărul meu prieten! Glasul care te cheamă nu este al unui mort, ci al unui înviat. El nu te strigă din istorie, ci din adâncul propriei tale ființe. Cuvintele acestea, rostite și scrise aici, sunt din străfundurile tale, pe care nu ți le cunoști. Ți-a fost poate rușine sau teamă să cobori în adâncul tău și să le descoperi. Ai crezut că în tine zace o fiară, un mormânt al instinctelor din care se ridică strigoii înspăimântători ai patimilor, și nu ți-ai văzut fața de înger, căci tu înger ești. Dacă nu ți-a spus-o nimeni până acum, ți-o spune Iisus, și mărturia lui este adevărată, căci nimeni nu L-a dovedit vreodatăa de minciună.

Ce știi tu despre Biserica lui Hristos? Dacă tot ceea ce știi se reduce la Giordano Bruno, despre care ți s-a vorbit la educația așa-zis „ateist-științifică”, ai fost privat în mod neomenos de lumina adevăratei culturi, de strălucirea spiritualității, care este garanția libertății tale de om. Unde ai auzit, prietene, cuvintele acestea: „Iubiți pe vrăjmasii voștri, binecuvântați pe cei ce vă bleastămă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”? Dacă nu le-ai auzit niciodată, cine și cu ce drept ți le-a interzis? Cine ți-a interzis să știi că exista o cale mai bună, mai dreaptă și mai simplă decât cea pe care rătăcești orbecăind acum? Cine ți-a pus vălul peste ochi, ca să nu poți vedea lumina cea minunată a dragostei propovăduite și trăite de Iisus pâna la ultimele ei consecințe? Te văd pe stradă, prietene, tânar și frumos, și deodată, totul se schimbă în tine, fața ta se schimonosește, instinctele îți răbufnesc în afară, răvășindu-ți ființa ca o dezlănțuire de stihii, și devii violent… De unde ai învățat violența, tinere? De la cine? Ți-am văzut mama blânda și cu ochii în lacrimi, ți-am văzut tatăl cu fața împietrită de durere – și am știut ca nu de la ei ai învățat-o… Atunci, de unde? Pleacă-ți urechea și ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui. Afară, pentru violența ta nesăbuită, te așteaptă tribunalele și închisoarea, unde sufletul tău poate fi iremediabil ucis. Te-am văzut cu durere înaintea tribunalelor, unde faptele tale căpătau dimensiuni de oroare. Te-am văzut speriat, sau cinic, sau bravând – și toate aceste atitudini ale tale îmi arătau cât de aproape de marginea prăpastiei te aflai; și m-am întrebat, încă o dată, cine este vinovat pentru căderea ta. Vino la Biserica lui Hristos! Numai aici vei găsi consolare pentru ființa ta răvășită, numai în ea vei afla certitudinea; fiindcă numai în Biserică vei auzi glasul lui Iisus spunându-ți cu blandete: „Fiule, iertate îți sunt ție greșelile tale, pentru că mult ai suferit. Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșesti”… Nimeni nu ți-a scris vreodată cuvintele acestea, dar acum le auzi. Ți s-a vorbit de ura de clasă, de ura politică, de ură și mereu de ură.

Cuvântul „iubire” ți-a sunat străin, dar acum Biserica lui Hristos îți arată o cale mai bună, o cale a dragostei. Ai fost până acum sclavul instinctelor tale, trupul tău a fost un simplu instrument prin care ele s-au exteriorizat. Și acum poți să auzi acest glas al lui Iisus, Care grăieste prin gura Apostolului Său: „Au nu știi că tu ești templul lui Dumnezeu, ca în tine locuiește Duhul lui Dumnezeu?”. Ți s-a spus că descinzi din maimuță, că esti o fiară care trebuie dresată, iar acum afli un lucru uluitor: tu ești templul lui Dumnezeu, în tine sălășluiește Duhul lui Dumnezeu! Ești rechemat, tinere, la demnitatea ta de om metafizic; ești ridicat de acolo de unde educația greșită te-a coborât din sacrul oficiu, de a fi temple în care să locuiască Dumnezeu. Noi te chemăm la puritate. Dacă nu ai uitat cuvântul „inocență”, dacă au mai rămas zone de copilărie neîntinată în tine, nu vei rezista acestei chemări. Vino în Biserica lui Hristos! Vino să înveți ce este inocența și puritatea, ce este blândețea și ce este iubirea. Vei afla care este rostul tău în lume, care este scopul existenței noastre. Spre stupoarea ta, vei afla că viața noastră nu sfârșește în moarte, ci in înviere; că existența noastră este spre Hristos și că lumea nu este doar un moment gol, în care să stăpânească neantul. Vei avea o nădejde și nădejdea te va face tare. Vei avea o credință si credința te va mântui. Vei avea o dragoste și dragostea te va face bun.

Aceasta este, tânărul meu prieten, cel dintâi cuvânt pe care Iisus ți-l adresează prin tumultul lumii, prin desișul patimilor cu care nimeni niciodată nu te-a învățat să te lupți, prin transparența viselor tale de inocență, care te mai bântuie din când în când. Iisus te căuta, Iisus te-a aflat!