Tornadă în Capitală. ANM, prima declarație despre eveniment: „Se poate produce o tornadă în București”

Tornadă în Capitală. ANM, prima declarație despre eveniment: „Se poate produce o tornadă în București”

Tornadă în Capitală. Condițiile meteo prezente au condus la ipoteza că un uragan s-ar putea produce în București. Temerile sunt reale, întrucât experții ANM și INOE au confirmat această posibilitate.

Tornadă în Capitală. Mai multe aplicații pentru vreme prezic un uragan în București .Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o informare meteo pentru municipiul București, valabilă în perioada 05-08.05.2019.

Pentru acest interval de timp au fost prognozate averse cu caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu aspect de vijelie, descărcări electrice și grindină.

Una dintre aplicaţiile meteo ne anunţă că în următoarele 24 de ore ar putea fi o tornadă în Bucureşti. Meteorologii anunţă vijelii, ploi torenţiale cu tunete, fulgere şi grindină, până miercuri dimineaţă. Mai mult, un val de aer polar este aşteptat peste România. Luni, în nordul şi în vestul ţării, meteorologii spun că termometrele nu vor mai depăşi 14 grade Celsius, iar de marţi, răcirea se va simţi şi în celelalte regiuni.

Bogdan Antonescu, cercetător Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Optoelectronică, specialist în fenomene meteo extreme, a explicat la Digi24 că este greu de făcut o prognoză cu o zi înainte de tornadă. „Se pot estima doar condiţiile care pot duce la tornade. Meteorologii se pot uita doar la condiţii care pot duce la furtuni care pot duce la tornade”, a explicat Bogdan Antonescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

El a spus că a mai fost o tornadă în Bucureşti, în 1985, destul de puţin intensă, dar care a produs câteva pagube. „Se poate produce o tornadă în Bucureşti, dar o prognoză cu o zi înainte e greu de făcut. Se poate da o prognoză de probabilitate de apariţie a unor furtuni care pot duce la tornadă. La punct fix, în Bucureşti sau în anumite puncte e extrem de dificil, nici Statele Unite nu au un asemenea sistem. Cu o zi înainte se pot identifica zonele unde pot avea loc fenomene severe, apoi intră în funcţie partea de monitorizare a fenomenelor severe.

Dinu Mărășoiu, meteorologul de serviciu ANM, a explicat la emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX” că astfel de fenomene extreme nu pot fi prevăzute cu o zi înainte.

„Accuweather nu este subordonată ANM. Dacă vorbim de o probabilitate, într-un punct sau altul, poate fi oricând de acum și până peste 10-15 ani. Noi vorbim de elemente clare, legate de partea meteorologică, fenomenele pe care le urmărim și nu putem face această precizare.

Nu se poate face o prognoză cu o zi înainte, nici în alte țări, sunt fenomene imediate, trebuie o anumită aparatură care să surprindă și martori pe teren care să confirme prezența tornadei. Este un lucru complicat chiar și pentru SUA, cei mai avansați și cei mai solicitați din punct de vedere al tornadelor”, a spus Dinu Mărășoiu.

Întrebat dacă există condiții meteo pentru tornadă la această oră, în România, meteorologul de serviciu al ANM a răspuns: „Vorbim de dezvoltări noroase, de vijelii. Sunt destul de îngrijorătoare aceste fenomene, de aceea au fost anunțate ieri. Acum lucrăm să vedem dacă nu cumva evoluția vremii justifică un cod galben”.