Tora Vasilescu, despre viața la 73 de ani. Actrița a plecat din Capitală și se ocupă de propria gospodărie
- Mădălina Sfrijan
- 16 aprilie 2024, 21:51
Tora Vasilescu face parte din generația de aur a teatrului românesc. Cu o carieră impresionantă, actrița a fost mereu îndrăgită de români. Rolurile interpretate pe scena teatrului, dar și cele din filmele românești i-au atras simpatia publicului. În ultima perioadă, actrița a stat departe de aparițiile publice și a ales un nou stil de viață.
Tora Vasilescu s-a mutat la casă și se ocupă de treburile gospodărești
Actrița s-a stabilit la Buftea și se declară dependentă de traiul la casă. În plus, Tora Vasilescu își ocupă timpul cu treburile din gospodărie.
Cu toate că are un tonus de invidiat, aceasta se confruntă și cu anumite probleme de sănătate. Tora Vasilescu are tensiune oscilantă și tinitus, afecțiune pe care o are peste o treime din suprafața oamenilor de pe glob.
„Eu am curte, m-am ocupat de curte.(…) La o casă e mereu de făcut câte ceva.Eu nu mă plictisesc dacă rămân cu mine, sunt mereu agitată să fac câte ceva. Doar la filme mai stau potolită. Știi că noi avem un program, pe la 22.30 te ia somnul. Stai la televizor și, mamă, cât lupți cu somnul acela! Pe la 2, dacă te-a prins un serial, cam fuge somnul. Am citit un studiu că persoanele care lucrează noaptea, deci împotriva bioritmului nostru, chiar trăiesc mai puțin. Așadar, noi ar trebui, în mod normal, să dormim cum dormeau țăranii, fără electricitate, altădată. Culcat cu găinile și sculat cu cocoșul. ”, a explicat actrița, conform Viva.ro.
Preocupată de nutriție și stilul de viață sănătos
Tora Vasilescu este preocupată de nutriție și se documentează intens pe această temă. În plus, actrița a mărturisit că românii ajung să pună mâncarea pe primul loc inclusiv de sărbători când preocupările ar trebui să fie legate de partea spirituală.
„ Numai că noi vrem tradiție de Paști sau de Crăciun, când ne închinăm la altarul stomacului, că de fapt asta facem. Mâncare, mâncare. Păi dacă vrei tradiții, ține și post, nu înjura, fă acte de caritate. Trebuie aduse lucrurile bune la perioada pe care o trăim. E foarte greu să faci post ortodox, pentru că nici măcar legumele acestea pe care le mâncăm nu sunt culese când sunt coapte. Am citit o carte de nutriție chinezească, m-am preocupat de multe lucruri din acestea. ”, a adăugat aceasta.
Pasionată de domeniul nutriției, cunoscuta actriță susține că a încercat numeroase diete alimentare.
„Am ținut de toate. Citesc cartea lui Dave Asprey, „Supermintea. Cum citesc ceva, exersez, dar cu concluzia rămân după ce am exersat pe mine. Am trecut și prin macrobiotică, și prin vegetarianism, acum beau cafeaua Bulletproof.”, a mai spus actrița.
Tora Vasilescu, despre problemele medicale pe care le are
Actrița a ajuns la vârsta de 73 de ani și se bucură din plin de viață. Totuși, Tora Vasilescu se confruntă și cu o serie de probleme medicale. Pe lângă tensiunea arterială oscilantă, aceasta a aflat că suferă și de tinitus, un țiuit pe care multe persoane îl aud în circulația samguină.
„Am niște suferințe, pe care le duc cu mine. Am o tensiune oscilantă. În funcție de tensiune, am, ciclic, tinitus, care e un țiuit, un fel de sâsâit pe care îl aud în circulația sanguină a creierului și pe care am citit că o treime dintre americani îl au. Nu există leac, pentru că sunt cauze diferite.”, a adăugat actrița.