Topul celor mai periculoase alimente pentru organism. Care este cel mai cancerigen ingredient folosit zilnic

Sursa: arhiva EVZ

Atunci când vine vorba de mâncare nu ne mai gândim dacă suntem la un pas de a ne otrăvi corpul cu tot felul de alimente pe care le considerăm sănătoase. Peste tot există anumite alimente periculoase care pot provoca orice, de la intoxicații alimentare ușoare până la cazuri extreme.

În era comodității, în care punem mâna pe telefon şi comandăm tot felul de preparate, nu ne gândim că acele mâncăruri conțin substanțe cancerigene. Din acest motiv, oamenii ar trebui să se gândească mai mult înainte de a consuma unele alimente care îi pot ucide. Mai ales cei care zac toată ziua în bucătărie.

Unele produse de bază se pot transforma în cele mai periculoase alimente dacă nu suntem atenţi

La întrebarea clasică „mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm?” s-a dezvoltat în ultimele decenii, din păcate, un al treilea răspuns: „mâncăm ca să ne îmbolnăvim”.

Invitat la emisiunea iThink cu Iusti Fudulu, onco-fitoterapeutul Marius Văduva a alcătuit topul celor mai periculoase alimente pentru sănătatea noastră.

„Pe primul plan nu pun zahărul, cum spune toată lumea. Pe primul plan eu pun uleiul de palmier. Ați văzut? Și pe cine ați auzit că avem epidemie de cancere? Vă dau studii medicale randomizate făcute în Spania și confirmate de Cambridge care îți arată că uleiul de palmier, în speță acidul palmitic din uleiul de palmier, este primul cancerigen care poate să grăbească metastazele din corpul uman”, a adăugat Marius Văduva, fitoterapeut specializat pe cazuri oncologice.

Cine ar fi crezut că laptele de vacă este un pericol

„Zahărul este al doilea. Într-adevăr, după uleiul de palmier, zahărul este al doilea. Dar al treilea – și nu vorbim doar de cancer – este laptele de vacă. L-aș interzice! În primul rând este foarte dăunător pentru sistemul nostru digestiv și intestinal”, subliniază onco-fitoterapeutul.

Carnea roșie ar trebui să o limităm pe cât posibil în momentul ăsta. V-aș spune carnea de vită pentru că în momentul ăsta este foarte injectată. Sunt o grămadă de pacienți care ajung la spital cu rezistență la bacterii, din cauza antibioticelor care se dau la vite”, mai susține specialistul care a așezat pe locul 5 o clasă generală de alimente, reprezentând toate produsele de tip fast food, de la băuturi carbogazoase, la prăjeli sub toate formele lor, potrivit antena3.ro.