Topul celor mai căutate meserii

Topul celor mai căutate meserii

Companiile de recrutare spun că se caută specialişti în IT, ingineri şi finanţişti cu pretenţii reduse. Numărul celor care se află în căutarea unui loc de muncă a crescut simţitor, în urma disponibilizărilor masive, astfel că, de multe ori, numărul candidaţilor pe acelaşi post este dublu faţă de anul trecut. Cei mai afectaţi de şomaj sunt lucrătorii din domeniul petrolier, arată statisticile Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Programatorii, contabilii, specialiştii în audit şi vânzări îşi găsesc destul de uşor un loc de muncă şi pe timp de criză, spun reprezentanţi ai companiilor de recrutare. Deşi numărul locurilor de muncă disponibile s-a înjumătăţit faţă de anul trecut şi multe companii au îngheţat angajările, portalurile de recrutări primesc cereri în continuare pentru astfel de posturi. Companiile de profil au nevoie de operatori în call-centere, în timp ce statul caută de zor poliţişti, medici şi jurişti. Muncă multă şi bani mai puţini

În timp ce, pe fondul crizei economice, majoritatea angajatorilor recurg la drastice reduceri de personal, unii manageri îşi întăresc echipele cu profesionişti capabili să muncească mai mult, cu pretenţii salariale destul de modeste.

„Primele semne vizibile de scădere pe piaţa muncii au apărut în ianuarie, dar fenomenul s-a accentuat drastic în luna februarie”, susţine Mădălina Uceanu, director executiv al companiei de recrutare Aims Human Capital România. Oferte de muncă sunt pentru specialişti în IT, ingineri, finanţişti şi farmacişti aproape în acelaşi ritm ca în 2008. În plus, se caută specialişti în sectoarele producţiei şi distribuţiei bunurilor de larg consum.

„În cadrul companiilor ce îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii se recrutează de la poziţii de entry-level până la poziţii de top management”, afirmă Mălina Rusu, consultant în re surse umane la compania Lugera&Makler. Angajatorii au devenit însă mai pretenţioşi şi mai puţin dispuşi la negocieri, în comparaţie cu perioada precedentă.

Bancherii strâng rândurile

Reprezentanţii portalului bestjobs.ro spun, de altfel, că topul domeniilor în care au fost activate cele mai multe oferte de locuri de muncă a rămas aproape identic cu cel de anul trecut. „Este o singură modificare - domeniul construcţii şi amenajări a fost înlocuit cu serviciu clienţi”, explică Mădălina Maris, de la Neogen. Un mare angajator ar putea deveni statul, care, deşi va disponibiliza mii de persoane, va angaja alte 11.000 de poliţişti, lucrători în sistemul sanitar şi în cel de justiţie.

Grav afectat de criză, domeniul bancar se reorganizează şi strânge rândurile. „Noi vom renunţa la circa 400 de persoane, prin externalizarea unor divizii, iar în locul acestora vom angaja tot atâţia oameni pe funcţii noncomerciale, ca de exemplu de colectare, de control, de audit şi în special pe zona de risc”, declară Andreea Voinea, directorul de resurse umane de la BCR.

Fără PR-işti şi bodyguarzi

Funcţiile cele mai afectate în cadrul companiilor sunt cele de suport, dar şi de producţie, în cazul firmelor care oferă produse sau servicii greu vandabile în această perioadă, ne lămureşte Dacian Chilat, business development manager la compania de consultanţă Adecco.

„Din prima categorie, poziţiile cele mai afectate sunt cele din departamentul de marketing, iar din a doua categorie - poziţiile de execuţie, indiferent de nivelul ierarhic”, este de părere Chilat. Pierderi a suferit şi sectorul construcţiilor, cu toate ocupaţiile specifice, precum şi cel de protecţia muncii şi sport. Mai puţine joburi se găsesc pentru specialişti în relaţii publice, dar şi în domeniul protecţie şi pază.

INIŢIATIVĂ

Şomerii, angajaţi în agricultură şi turism

Viitorii şomeri şi-ar putea găsi un loc de muncă în agricultură, turism şi mediu, susţin autorităţile. În această categorie ar putea intra şi euronavetiştii întorşi acasă din cauza crizei. „Dacă revin, revin cu un bagaj de cunoştinţe deosebite. Noi nu am făcut eforturi financiare pentru a-i califica, dar ei vin calificaţi şi, astfel, am făcut o economie, iar revenirea lor nu ne alarmează”, a declarat Dumitru Cornoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Acesta a apreciat că ar trebui luate măsuri speciale în agricultură, pentru stimularea activităţii de angajare în ferme, astfel încât să crească şi rata de ocupare a persoanelor slab pregătite. În cadrul unui program, autorităţile le-ar putea oferi stimulente angajatorilor, cu sume începând de la salariul minim lunar pentru fiecare şomer angajat.

CITIŢI ŞI:

Au revenit în ţară după 14 ani

„Licenţiată, caut loc de muncă în orice domeniu” Angajaţi pe timp de recesiune

Ziua în care au aflat ce este criza

Harta şomajului pe timp de criză

Oraşul care intră în şomaj

Criza ruşinii loveşte educaţia Criza, ca o "palmă dumnezeiască"

MIRCEA DIACONU: „Ne-am tâmpit de tot cu criza asta”

Criza ne trimite la ţară

Criza văzută prin lentilă | VIDEO

Renovarea locuinţelor se face „la negru”

Reţetele ieftine, din nou în vogă

Români în criză. De nervi

Blues pentru un corporatist fără serviciu | VIDEO

  • Urmează în „Evenimentul zilei”: Mii de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă în perioada următoare. Specialiştii îi sfătuiesc pe aceştia cum să procedeze dacă se află pe listele de disponibilizări şi să caute răbdători şi încrezători un nou post.
  • Scrie-ne pe adresa romaniincriza@evz.ro despre cum te afectează pe tine criza. Povestea ta poate deveni subiect al campaniei EVZ.

Ne puteți urmări și pe Google News