Tony, vedeta CFR-ului: „Am furat ca să mănânc!”

Tony, vedeta CFR-ului: „Am furat ca să mănânc!”

Franco-portughezul Anthony da Silva, alias Tony, căpitanul noii campioane, a dezvăluit pentru EVZ amănunte extraordinare din viaţa sa.

La finalul partidei CFR Cluj - Internaţional Curtea de Argeş, scor 2-1, care a a dus cel de-al doilea titlu din istoria grupării ardelene, Tony, apărătorul echipei din Gru ia, a explodat de fericire. În lipsa lui Cadu, suspendat, a purtat din nou banderola de căpitan, iar la două ore după meci şi-a descărcat sufletul în paginile EVZ.

EVZ: Cum te simţi în postura de dublu campion al României? Tony: E o satisfacţie uriaşă. Simt că am făcut ceva în carieră. Multă lume crede că vorbesc aşa, ca să mă aflu în treabă, dar, crede- mă, când am venit la Cluj ştiam că voi face o treabă bună. Ştiam că, mai devreme sau mai târziu, aici va fi o echipă care să se bată la titlu. Eu sunt un luptător de felul meu. Toată viaţa am luptat. La început, ca să supravieţuiesc, apoi - pentru a lăsa ceva în urma mea.

Cum adică să supravieţuieşti? M-am născut la marginea Parisului, într-un cartier foarte sărac. Părinţii mei, emigranţi portughezi, abia se descurcau. De multe ori, n-aveam ce mânca şi trebuia să fur, ca să-mi potolesc foamea! A fost o perioadă grea, pe care n-aş dori să o traverseze nici măcar duşmanii mei. Locuiam într-un bloc în care stăteau mai multe familii. Eram la grămadă. 90 la sută dintre acele apartamente nici măcar nu aveau geamuri la ferestre!

Şi ce furai? În primul rând, mâncare! Dar furam şi bani, şi lucruri! Mă uitam pe stradă, vedeam un om mai bine îmbrăcat şi era clar că era o posibilă victimă! Am făcut multe prostii la viaţa mea, recunosc. Mă şi băteam din greu! Cu oricine. Când nu mă băteam, furam! Uneori, luam bătaie, dar nu mă plângeam niciodată. Oricum, reuşisem să-i sperii pe toţi, aşa că nimeni nu avea curaj să se ia de mine. Câteodată, aveam şi armă asupra mea. La 12 ani m-a văzut un impresar, Manuel Barbosa. M-a găsit pe stradă, în Paris. Ştii cine e ăsta? A fost impresarul unor mari foşti fotbalişti portughezi şi brazilieni: Figo, Rui Costa, Rai şi Leonardo... M-a luat de mână şi m-a dus la PSG, unde am jucat până la 18 ani. Primii bani câştigaţi din fotbal, 300 de dolari, i-am dus acasă ca să cumpere ai mei de mâncare. N-aveam maşină, dar conduceam de la 14- 15 ani! Nu-mi trebuia permis!

„Acum eram în puşcărie”

Şi când te-ai cuminţit? Când am întâlnit-o pe Elodia, soţia mea. Suntem împreună de 12 ani. Am găsit-o printr-o cunoştinţă comună. Dacă Elodia nu apărea în viaţa mea, îţi spun sincer că acum eram în puşcărie! Nu avem copii, dar „lucrăm” la asta.

Ce fac părinţii tăi acum? Acum sunt bine, slavă Domnului! Au tot ce le trebuie. Am avut ceva probleme cu tata. A fost diagnosticat cu cancer, undeva în zona gâtului. Nu băuse şi nu fumase până atunci. Din acea zi s-a apucat să bea şi să fumeze! A zis că dacă tot se duce, măcar să ştie o treabă! În paralel, a urmat un tratament, iar acum rezultatele sunt incredibile. Cred că o minune l-a salvat.

Unde te simţi cel mai bine? Şi la Paris, şi la Cluj, dar mai ales la Braga. Mi-am făcut acolo o casă, dacă o vezi, cazi pe spate! Am făcut-o mare, aşa, ca să încapă toţi în ea: socrii, părinţii, neamurile... Când s-a pus problema să vin în România, aveam două oferte: una de la CFR, alta de la Steaua! Nu ştiam ce să fac. M-a sunat Semedo şi a strigat la mine: „Vino la CFR Cluj”. Şi, după ce m-am consultat cu nevasta, am venit. N-am greşit. Iubesc Clujul, oamenii acestui oraş. Mă simt extraordinar aici. După ce am luat campionatul, acum doi ani, am avut oferte de transfer de la echipe din campionatele Rusiei, Germaniei, Franţei şi Portugaliei. La 29 de ani, am preferat să rămân la CFR, cu care mai am trei ani de contract, deci înseamnă că nu-mi sunt indiferente oraşul şi clubul. Cred că, dacă vom mai aduce doi-trei jucători foarte buni, vom face faţă cu brio. Ştim că nu putem cuceri Liga Campionilor, aşa că nu vom avea ce pierde.

Ţi-ar fi plăcut să joci pentru naţionala României? Ar fi fost o onoare. N-aveam cum să refuz aşa ceva. Dar nu m-aş fi propus vreodată. Şi asta din respect pentru România. Aveţi fotbalişti buni, mai ales pe postul meu. Mă uit la ce vine din urmă. Marfă aveţi, dar în România, la jucători, problema este de mentalitate. Văd o naţională a României cu Deac şi cu băiatul ăla de la Dinamo cu numărul zece (n.r. - Marius Alexe) printre vedete. Dar, atenţie la mentalitate.

Corespondenţă din Cluj-Napoca

Ne puteți urmări și pe Google News