Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate  (citește: pot fi turnate”) încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate”.

„Turnați aici, dragi cetățeni!”

„Turnați aici, dragi cetățeni!”. Astfel, de o bună vreme, cu greață, vedem în mai toate jurnalele tv., mascați la ușa caselor sau apartamentelor, obligându-i pe cei 4-5, sau mai mulți oameni aflați în vizită la proprietarul locuinței, să iasă afară, pentru a fi amendați, și nu de puține ori bruscați și încătușați de ”oamenii legii”.

Am fost curios despre felul în care se comportă alte țări, alte popoare în legătură cu delațiunea. N-am găsit știri pe aceasă temă, decât din Spania și Italia. În ambele cazuri era vorba despre petreceri ascunse, cu multă lume, la marginea orașelor, pe litoraluri, etc.

Și, ce mi s-a părut important, faptul că administrația cerea, într-adevăr, sprijinul binevoitorilor, dar fiindcă aceștia nu se înghesuiau să-și toarne compatrioții, guvernele luau în calcul să plătească aceste delațiuni.

Noi ne turnăm între noi, de mult, și fără nici o recompensă

În România nu a fost nevoie de plată, fiindcă noi ne turnăm între noi, de mult, și fără nici o recompensă. Există, pregnant, la noi,  dorinţa mărturisită de a-i distruge pe cei care ne deranjează, chiar și pentru faptul că există și o duc mai bine ca noi. Astfel, se realizează plenar bucuria de a vedea răul altcuiva. Un răul social care are consecinţe catastrofale.

Incalificabil e și faptul că nu ni se pare nimic grav în această activitate, altfel mizerabilă. Adevărul istoric e știut: în ”epoca de aur” a delatorilor, la fiecare trei români era câte un turnător. Acum turnătoria a re-devenit o activitate legiferată și lăudată oficial.…

În timpul lui Ceaușescu, delaţiunea se practica chiar în familie. Soţi şi soţii turnau despre soții lor, copii  își turnau părinții că ascultă ”Vocea americii”, sau ”Europa Liberă” ”prietenii îşi vindeau colegii. O înclinaţie infectă, pe care o întâlnim, transmisă de la o generație la alta, de la politicieni, la oamenii de afaceri, până la simpli ”urâtori” sau universitari.

Toarnă, toarnă, frate! Turnătorul-delator benevol

Turnătorului-delator benevol, sau din interes de azi e fericit că există un ”cadru legal” în care delaţiunea lui poate să fie pusă în practică. Astfel, el poate obține un avantaj legal printr-o delațiune, pe de o parte, iar pe de alta, îi poate elimina pe cei care îi deranjează, sau pe cei pe care îi invidiază.

Mulți, prea mulți dintre ei au, pur și simplu plăcerea de a face rău – de la reclamagiii din epoca ceauşistă care au devenit astăzi, – o dată cu schimbarea generațiilor-, denunţătorii la procurori. De la delatorii care îngroşau voluntar rândurile informatorilor Securităţii, până la mizeriile umane care fac astăzi coadă la DNA.

Așa s-au făcut victime umane, oameni obișnuiți, necunoscuți publicului larg, anonimi, dar reali, pe care i-a distrus sistemul promovat de fostul procuror-șef DNA Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea și Traian Băsescu. Nu cred că exagerez catalogând aceste acte drept crime…

O încrucişare între mitoman şi monstrul lipsit de morală

Omul, credea Camus, n-ar trebui extras dintre ceilalți și proiectat în individualitatea sa. Omul nu face rău, nu omoară pentru că ar avea o problemă, el cu conștiința lui, omoară și face rău, pentru că în jurul lui se întâmplă exact același lucru.

Toarnă, toarnă, frate! Arhetip cu Octavian Hoandră – continuarea în pagina următoare


„Acest tip de delator, – spune sociologul S. Gomboș într-un studiu excepțional -, se naşte dintr-o încrucişare între mitoman şi monstrul lipsit de morală, iar la români, unde moralitatea şi etica private sunt luate în uşor sau derizoriu, turnătoria ticăloasă se face cu mare nonşalanţă.

Acest gen de delator nu are nicio remuşcare, el nu simte că face ceva rău, dimpotrivă, se consideră un fel de apărător al eticii, un soi de erou de benzi desenate care aduce dreptatea socială. Însă pretutindeni în lume există un principiu juridic care împiedică delaţiunea mincinoasă. De la porunca veterotestamentară cu numărul trei, care avertizează împotriva mărturiei mincinoase, până la prevederile legislative internaţionale care pedepsesc sperjurul. În practica internaţională mărturia mincinoasă este o ofensă extrem de gravă.

Toarnă, toarnă, frate! „Asasinatul de caracter”

Delatorul trăieşte în mâlul murdăriei morale ca şi când aceasta ar fi a doua sa natură. Pentru că la noi acuzarea falsă şi lansarea de minciuni sfruntate sunt forme predilecte pentru „asasinatul de caracter”.

Societatea românească trăieşte, în continuare, sub spectrul fantomei acestui cadavru neîngropat. Acum avem doar mai multe situaţii, posibilităţi sau locuri unde putem turna. O facem democratic chiar, aşa cum se vede pe ecranele televizoarelor…”

Timpurile s-au schimbat, însă. Delatorul-turnător folosește acum mijloace moderne de comunicare: blogul, Facebook-ul, Tweeter-ul. Tocmai ca prin asta să fie și mai eficient. Delatorul nu se gîndește niciodată că tocmai această înclinaţie a noastră spre trădare şi delaţiune a fost arma cu care am fost supuşi, ca popor.

Delaţiunea ca virtute

Și continuă acest exercițiu abject. Pentru că s-ar putea să aibă un anume avantaj, sau, în alt registru, fiindcă i se face frică în fața procurorului. Și, ca să-și ”rezolve” problema de imagine și conștiință, se transformă în lăudători al ”delaţiunii ca virtute”, aruncând fraze sforăitoare despre cum vor ei să aducă adevărul la suprafață și să salveze, astfel, România…

Nu știu cât de mult ”prinde” această jalnică pledoarie pro-delațiune, și nici în ce măsură acest popor necăjit, este pregătită să accepte urcarea, în plan etic, a delaţiunii la rang de virtute. Cert este că aceste forme de viață care încearcă să acrediteze o astfel de mizerie, par, din neferici­re, din ce în ce mai mulți.

Pe timpul Vechiului Testament, oamenii  își pedepsea trădătorii prin alungare din cetate sau ucidere prin lapidare. În acele vremuri Iisus Hris­tos îi numea pe turnători ”pui de năpârci”, ”vi­cleni” sau ”faţarnici”. Ne pretindem creștini, dar se pare că n-am înțeles nimic din Cărțile sfinte.

Toarnă, toarnă, frate! Stigmatul delaţiunii marchează profund sufletul

„E posibil, spune profesorul Gombos, ca predispoziţia de a ne turna semenii pare să fie o trăsătură naţională de caracter. Face parte din acelea pe care timpul nu le atenuează. Stigmatul delaţiunii marchează profund sufletul şi frun­tea tuturor membrilor familiei sale. Care dintre oamenii demni ar accep­ta să aibă de-a face cu vreunul dintre ei? Aceasta este marea necunoscută omisă de trădătorul care se chinuie să formuleze ecuaţia nemerniciei sale: efectul de bumerang ce va dura generaţii.

Și n-ar avea încredere în el nici măcar cinci minute. Aş vrea să vă văd, oameni buni, că, dincolo de frazele sale declar­ative, vă lăsaţi cu totul soarta şi destin­ul în mâna lui!…”

Personal, am fost marcat încă din copilărie de exercițiul turnătoriei. O turnătorie care s-a exercitat chiar asupra familiei mele. Am înțeles de mic ce însemna ca tatăl tău, fost deținut politic, inregimentat de comuniști în categoria ”chiaburi” și ”dușman al poporului”.

Turnau tot ceea ce se întâmpla în curtea noastră

Nu numai că anjajații Sfatului Popular veneau să ne ia gratis anual din curte un porc de 200 de kilograme. Asta era un fleac. Am fost martor la lungile percheziții ale Securității în toată casa, în care se arunca totul în mijlocul camerei. Din discuțiile alor mei am știut clar, de mic, cui datoram aceste mizerii. Aveam vecini colectiviști, care săptămânal turnau tot ceeace se întâmpla în curtea noastră, cine și de cîte ori intra sau cît timp stătea.

Vecini, colectiviști cu „origine sănătoasă”, ai căror copii au devenit, cu trecerea timpului, ștabi în securitatea lui Ceaușescu. Și, pe care eu i-am iubit întotdeauna: joaca împreună, ani de zile, în stradă, mersul la furat de mere, dulcea copilărie m-au făcut să nu le port, nici lor, nici părinților lor,  – Dumnezeu să-i odihnească -,  pică, niciodată.

Am simțit că îi iubesc și acum, când i-am văzut demonstrând alături de cei de la „haștag rezist”, împotriva modificării legilor justiției. De ce? – mă veți întreba. Iar cel mai bun răspuns pe care îl pot da este cel al lui Kurt Vonegut:  „Fiindcă așa merg lucrurile”.