Toamna creşte poluarea

Toamna creşte poluarea

Emisiile de poluanţi în aerul urban ating cele mai înalte niveluri toamna, din cauza traficului crescut, a pornirii sistemelor de încălzire centrală, dar şi a fenomenelor de inversiune termică.

Aşa a declarat ieri Adrian Catrina, şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului Bucureşti, care susţine că inversiunea termică are loc când straturile superioare ale atmosferei sunt mai calde decât cele de la sol, formând aşa-numitul fenomen de „clopot“, ce împiedică poluanţii să se disperseze.

În Bucureşti s-a constatat totuşi o uşoară scădere a emisiilor în 2007 faţă de anii 2005- 2006, datorită modernizării parcului auto, mai susţine Catrina. Acesta a fost prezent, ieri, la lansarea la nivel naţional a Sistemului Air - Wave de supraveghere a poluării urbane, compus din 147 de staţii de monitorizare a aerului, care va permite realizarea unor prognoze de poluare pe 24-48 de ore şi emiterea de avertismente către populaţie.

Potrivit pneumologului Florin Mihălţan, bolnavii de emfizem pulmonar, astm bronşic şi bronşită cronică ar trebui, în caz de avertisment, să rămână în casă sau să poarte măşti protectoare.

Ne puteți urmări și pe Google News