TO VIMA: Grecia - carantină de zece zile pentru cei care sosesc din străinătate, pe lângă test PCR și test rapid

TO VIMA: Grecia - carantină de zece zile pentru cei care sosesc din străinătate, pe lângă test PCR și test rapid

Oricine va intra în Grecia în perioada sărbătorilor de iarnă va trebui să prezinte un test PCR pentru coronavirus, efectuat cu 72 de ore înainte de sosirea în țară, va fi supus unui test rapid la sosirea pe aeroport, iar apoi va fi obligat să intre în carantină preventivă timp de zece zile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, cele două măsuri noi (testul rapid și carantina preventivă) se vor aplica celor care sosesc în Grecia în perioada 18 decembrie - 7 ianuarie.

Guvernul grec a anunțat de asemenea prelungirea măsurilor restrictive până la 7 ianuarie 2021, dată până la care rămân închise școlile, restaurantele, barurile, centrele de divertisment și pentru activități sportive, precum și tribunalele. Trimiterea unor SMS-uri pentru a anunța deplasările în afara locuinței va continua să fie în vigoare. De asemenea, vor fi prelungite restricțiile de circulație între regiunile Greciei și interdicția de circulație pe timpul nopții.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec a explicat că îmbunătățirea datelor epidemiologice și reducerea presiunii virale sunt mai lente decât era de așteptat din cauza faptului că cetățenii au obosit după atâtea restricții, iar mobilitatea oamenilor rămâne ridicată.

Grecia a înregistrat 89 de noi decese în ultimele 24 de ore și 1251 de cazuri noi de coronavirus, ridicând numărul total al persoanelor infectate de la începutul pandemiei la 116.721, din care 3.092 decese.

Sursa, traducere RADOR

Ne puteți urmări și pe Google News