Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai importante personalități conservatoare din perioada dinainte de Marele Război. Istoric și critic al literaturii, a ocupat și funcții guvernamentale, cea mai importantă fiind de premier și ministru de externe.
Din postura de premier, politicianul conservator a prezidat conferința păcii, de la București, în urma Războiului balcanic, din vara lui 2013. Un an mai târziu, în 2014, s-a retras din viața publică.
Titu Maiorescu, ultimii ani din viață
O relatare despre ultimii ani din viața marelui om politic și despre moartea sa este relatată de scriitorul Stelian Tănase. Acesta are în pregătire o carte dedicată epocii din perioada Marelui Război, despre care se preconizează că va apărea anul viitor. Între altele, un capitol este dedicat lui Titu Maiorescu și morții acestuia.
După retragerea din viața publică, în iunie 1914, fostul om politic s-a dedicat soției sale, Ana, bolnavă de cancer. A însoțit-o la Heidelberg, unde aceasta și-a petrecut ultimele zile, într-un sanatoriu. După pierderea soției Titu Maiorescu a revenit în țară copleșit de durere. Moartea ei l-a afectat atât de mult încât a decis să renunțe la locuința care îi amintea de Ana. A vândut casa și s-a mutat într-un apartament cu două camere, la o rudă.
„Obişnuia să se plimbe după-amiaza în apropiere, prin Grădina Icoanei. Un om singur. Semnele morţii i s-au arătat din vreme. Moartea iubitei Ana şi schimbarea locuintei (a fost decizia lui de a renunta la vechea locuinta, pentru că dorea să schimbe locul care îi amintea de soţie și de trecut) au contribuit mult la deprecierea moralului său. Cred că şi a sănătății lui tot mai precare”, a relatat Stelian Tănase.
Titu Maiorescu Sursa foto: EVZ
S-a pregătit din vreme pentru final
În această perioadă, a debutat boala de inimă ce avea să-i aducă sfâritul. De altfel, Titu Maiorescu se aștepta ca lucrurile să se sfârșească mai devreme sau mai târziu. Drept care, imediat după revenirea de la Heidelberg, după înmormântarea Anei, și-a întocmit testamentul. Apoi și-a împărțit lucrurile apropiaților, după cum relatează Stelian Tănase.
Își petrecea timpul departe retras, evitând ieșirile publice. Se mai întâlnea cu câțiva apropiați, membri ai partidului conservator. În rest citea mult și călătorea în străinătate. Din când în când mai răspundea invitațiilor regelui Ferdinand, cu care se sfătuia, la Cotroceni.
„Un bătrîn impovarat de amintiri. Iniţiase Junimea, condusese Partidul Conservator în ciuda originii sociale burgheze, într-un partid dominat de «boieri». Fusese prim-ministru - prilej să-şi atragă ura lui PP Carp care a considerat că el avea întâietate și trebuia să conducă guvernul. Regele Carol l îl preferase pe Maiorescu cu care se acomoda mai bine.
„Lui Carp supărarea nu i-a trecut niciodată. Maiorescu a condus - după al doilea război balcanic - cu o mână sigură, tratativele pentru incheierea pacii. Un an mai târziu - după căderea guvernului său (3/16 ianuarie 1914) Maiorescu devine o persoana particulară, lipsindu-se de onorurile cu care fusese înțărcat în timpul carierei sale politice atât de strălucitoare. În 1914, un an mai târziu, nu mai rămăsese nimic din toate acestea. Poate doar nostalgia. Avea sănatatea şubredă”, a mai relatat Stelian Tănase.
Titu Maiorescu a refuzat colaborarea cu ocupanții
La 14/27 august 1916 este convocat la Consiliul de coroană în calitate de fost prim-ministru şi şef de partid. Se pronunță în favoarea păstrării neutralității. Înfrângerea armatelor române, de Puterile Centrale a dus la retragerea guvernului în Moldova. S-a întâmplat pe 23 noiembrie 1916. Titu Maiorescu nu părăsește Capitala și rămîne sub ocupație.
În decembrie 1916, Bucureștiul este ocupat de armatele Puterilor Centrale. Acest lucru i-a provocat un șoc din care nu-și va mai reveni. Potrivit scriitorului Stelian Tănase, a devenit pesimist și distant, ba chiar arogant. Cu această atitudine a dat aparența unui bătrân calm reținut, înțelept, indiferent la soarta lumii.
Spre deosebire de alți politicieni a refuzat colaborarea cu administrația germană. De asemenea, nu a dat curs invitațiilor făcute de feldmareșalul german von Mackensen. Și a rămas consecvent acestei linii până la final. Ultima sa apariție publică a fost la o întunire a PartiduluI Conservator în care au fost analizate o serie de reforme propuse de liberali.
General Feldmarschall August Von Mackensen Sursa foto: Wikipedia
Moartea a survenit pe 18 iunie 1917
Între timp se înmulțeau crizele de stenocardită, din ce în ce mai intense. Acceptă să se vadă cu un număr din ce în ce mai mic de oameni. De regulă își petrece vremea citind, acasă, mai ales că starea de sănătate nu-i oferă prea multe opțiuni. Crizele de inimă se repetă, ultima, cea fatală având loc în noaptea de 17 spre 18 iunie. Moare dimineața, după o noapte „plină de tulburări respiratorii şi dureri”, cum avea să consemneze asistenta sa.
A fost înmormântat luni, 19 iunie ora 16.00 la Cimitirul Bellu, cu cîţiva cunoscuti la căpătâi, anunţa presa vremii.
„Înmormintarea lui Maiorescu a fost de o simplitate absolută. Mulţime, mare reculegere. Multe flori...Toată ceremonia a părut tuturor foarte impunătoare prin durerea adevărată a unei părți din asistenţă..”, scria Al. Marghiloman în „Note politice”.
Singurul care nu a mers la căpătâiul său pentru a-și exprima condoleanțele a fost vechiul său dușman Petre P. Carp. Acesta a îmbrăcat un costum alb, a urcat în automobil și a dat rotocoale convoiului morturar pe Calea Victoriei.