Titlul a devenit inevitabil în Gruia

Titlul a devenit inevitabil în Gruia

CFR Cluj poate redeveni campioana României etapa viitoare, dacă se va impune cu Astra, iar FCSB nu va triumfa cu „U” Craiova.

CFR Cluj s-a impus, luni, în fața Viitorului lui Gică Hagi, scor 3-1, și este la o victorie distanță de a-și apăra titlul în Liga 1 Betano. Etapa viitoare este decisivă pentru „feroviarii” lui Dan Petrescu, care sunt obligați să triumfe la Giurgiu, cu Astra, pentru a fi încoronați în acest sezon.

Totuși, ardelenii stau și la mâna rezultatului din meciul „U” Craiova - FCSB. Titlul va ajunge în Gruia dacă gruparea „roș-albastră” nu va câștiga în Bănie. Dacă FCSB va bate în Bănie, lupta la titlu rămâne deschisă, indiferent de rezultatul partidei de la Giurgiu.

Petrescu vrea să joace cu trofeul pe masă, în Gruia

Ne puteți urmări și pe Google News

Dan Petrescu își dorește să joace cu trofeul pe masă la următorul meci de acasă, cel cu Craiova, programat peste două etape. „Pentru noi, este obligatoriu să nu pierdem la Astra. Dacă facem egal sau câștigăm, atunci vom juca cu trofeul pe masă în următorul nostru meci de acasă cu Craiova. Dar, Astra ne-a mai bătut și trebuie să fim foarte atenți. Și la meciul cu Steaua au jucat foarte bine. Bine, eu n-am văzut meciul, doar analiza acestuia, dar au avut acea ocazie din minutul 93, ocazie incredibilă. Astra poate să câștige cu oricine, oricând! Noi trebuie să pregătim meciul bine. Ne bucurăm o zi, două, dar după aceea trebuie să ne concentrăm și să dăm 100% la meciul cu Astra”, a spus „SuperDan”, la Digi Sport.

Mai speră FCSB la titlu?

Așadar, cu trei etape înainte de finalul sezonului, CFR Cluj are cinci puncte avans faţă de FCSB, principala contracandidată la titlu, echipă pe care o va înfrunta în ultima rundă a play-off-ului. Pentru a mai spera la titlu, formația finanțată de Gigi Becali are nevoie să ajungă în etapa a 10-a la o diferenţă de maximum două puncte faţă de ardeleni. În cazul în care se va afla la trei puncte, atunci orice rezultat din meciul direct cu CFR va fi în favoarea clujenilor, iar asta dorită avantajului de la înjumătăţirea punctelor în intrarea în play-off. „Eu trebuie să îl laud pe Dan Petrescu pentru că e normal. El se baricadează şi gata, e băiat deştept. Joacă toate cele trei meciuri la egal. Eu am bani şi îmi permit să plătesc, dar eu nu batjocoresc jucătorii. Nu îi plătesc ca să îi umilesc. Eu îi criticam ca un părinte. Ei nu se supără pentru că simt dragostea mea, simpatia mea. Eu nu le spun ca o jignire, ci pentru că îi iubesc”, a declarat Gigi Becali.

 

Hagi a răbufnit în fața jurnaliștilor

Imediat după înfrângerea din Gruia, Gică Hagi a tunat la conferința de presă, fiind deranjat de întrebarea unui jurnalist prezent în sală: „Vă deranjează când se spune despre Ianis că n-ar fi primit atât de multă atenţie dacă n-ar fi fost fiul dumneavoastră?”. „Altă întrebare! Altă întrebare! Te las pe ţine să dai răspunsul. Îţi trimit cifrele, dacă vrei. Cum să mă simt când îmi pui o întrebare că asta? N-ai citit cifrele lui Ianis? E o întrebare la care numai tu poţi să găseşti răspunsul. Dute acasă şi reflectează la ce întrebare ai băgat. Dacă întrebarea e proastă, vine şi răspunsul prost, negativ. Întrebare proastă, răspunsul la fel, judecaţi-l voi”, a reacționat „Regele”