Greșeala pe care o comit șoferii români atunci când mașina derapează
- Alexandru Sălăvăstru
- 8 ianuarie 2024, 07:52
Titi Aur a vorbit despre pericolul reprezentat de mașinile care intră în derapaj. Fostul campion de raliuri spune că șoferii comit o greșeală uriașă atunci când simt că pierd controlul asupra volanului.
Titi Aur a explicat care este cea mai mare greșeală a conducătorilor auto. Potrivit expertului în conducere defensivă, șoferii se expun unui risc iminent de accident din cauza unei simple manevre efectuată greșit.
Titi Aur spune că românii nu știu să controleze derapajul
Titi Aur a spus recent că, în caz de derapaj, aproximativ 80% dintre șoferii români nu știu să acționeze corect:
„Cea mai mare greșeală care se face când mașina „dansează“ stânga-dreapta este că cel de la volan, neștiind să controleze derapajul, de cele mai multe ori - și spun asta din experiența de la cursurile noastre de conducere defensivă - majoritatea șoferilor din România (aproximativ 80%) fac exact ce nu trebuie. Fie trag în direcția opusă, fie trag mai mult decât trebuie sau mai repede decât trebuie.
Noi facem cursuri și cu străini. Acolo, procentul este exact invers: 80% fac ce trebuie și 20% ce nu trebuie. Străinii sunt mai buni ca noi “, a spus Titi Aur.
Cum se poate controla mașina în cazul unui derapaj
Titi Aur spune că modalitatea cea mai bună prin care putem controla derapajul este de a vira tot în direcția în care derapează mașina:
„Ar trebui să știi să controlezi derapajul. Trebuie să înțelegi ce trebuie să faci din punct de vedere practic. Din punct de vedere teoretic eu spun că atunci când mașina pleacă de spate către dreapta, tu trebuie să virezi tot către dreapta, dar numai atât cât să ții roțile pe direcția de mers.
Trebuie să tragi repede, dar numai atât cât trebuie. Cel mai important lucru e să nu reduci. Ăsta e cel mai important lucru, deoarece e împotriva instinctului”, a precizat fostul campion de raliuri, la DC News.
Șoferii nu trebuie să ridice piciorul de pe accelerație, spune Titi Aur
În astfel de situații, mulți șoferi ridică piciorul de pe accelerație. Această acțiune este complet greșită, explică Titi Aur:
„Când mașina pleacă de spate, șoferul simte asta ca fiind pericol. Primul instinct al șoferului e să ridice piciorul de pe accelerație.
Asta înseamnă amplificarea derapajului. Ca să nu faci greșeli, trebuie să faci exerciții. Dacă nu faci exerciții, ajungi să pierzi mașina de sub control”, spune acesta.